Am nimerit candva peste poza asta si mi s-a pus pata. Dupa luni de zile am reusit sa ma duc sa .. “imi caut crucea”. Nu am gasit-o inca (!), dar am gasit altele. Si cautand povestea lor am aflat ca peste tot, inaintea comunistilor, Romania era plina de astfel de pietre frumoase. Distruse sistematic de comunism, acum distruse sistematic in continuare de ignoranta/nepasare, de “prostia” unui popor in “decadenta consumista”. Astfel de comori restaurate ar putea fi un mare potential turistic, macar asta ar putea fi o motivatie pentru a le salva, daca nu inteleg oamenii altceva. Cand/daca nu vor mai fi nici paduri nici astfel de pietre, “nu va mai fi nimic”, “va fi apocalipsa”.
La crestinii ortodocsi, crucea, cu raze in centrul ei, este semnul Invierii, e crucea datatoare de viata. Inaltarea Sfintei Cruci se sarbatoreste la 14 septembrie, din anul 335.
Spre deosebire de celelalte colţuri ale Europei, pentru români crucea celtică se consideră un simbol creştin, care este prezent la Sfânta Liturghie, pe icoanele Mântuitorului şi pe cupolele Bisericilor. În tradiţia creştină, crucea celtică reprezintă şi Taina Sfintei Împărtăşanii.
Sfântul Disc, pe care se săvârşeşte slujba Proscomidiei, are această formă a crucii celtice. Cercul – timpul, semnifică unitatea noastră cu cei ce au trăit înainte noastră (strămoşii), cei cu care trăim în prezent, insă, și unitatea noastră cu cei care urmează să se nască.