Sfantul Cuvios Isidor Pelusiotul este unul dintre sfintii care s-au nevoit in Egipt. Nascut in anul 360, Isidor era ruda cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei si cu Sfantul Chiril al Alexandriei. Viata monahiceasca a imbracat-o inca de tanar in muntele Pelusion, in vremea imparatului Teodosie cel Mic. Toti istoricii vremii marturisesc cu putere despre viata sfanta si intelepciunea cu care a fost daruit Sfantul Isidor. De la el de altfel ne-au ramas multe cuvinte folositoare, indeosebi sub forma scrisorilor sale. Pe Paladie, episcopul Elinopoliei, il invata sa se fereasca de vorba cu partea femeiasca, pentru ca acesta se lauda ca nu primeste nicio vatamare atunci cand vorbeste cu femeile: "De vorbele femeiesti fugi pe cat poti, bunule barbat. Caci celor ce au treapta preotiei, mai sfinti si mai curati se cade sa fie decat acei care s-au dus in munti si in pustie. Pentru ca acestia au grija de sine si de popor, iar acei care s-au dus in pustie au grija numai de ei. Toti sa se incredinteze de acestea, ca si pietrele se sparg de picaturile de ploaie care pica totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce graiesc: ca ce este mai tare decat piatra si ce este mai moale decat apa si, mai ales, decat picaturile de apa? Deci, daca firea se micsoreaza de acel lucru, apoi cum nu va fi biruita si rasturnata voia omeneasca care usor este miscata?" Poate una dintre cele mai celebre ziceri ale sale o gasim in Patericul egiptean: “Viata fara cuvant e mai buna decat cuvantul fara viata. Caci ea si tacand e folositoare; cuvantul si strigand supara. Daca se intalnesc cuvantul si viata, desavarsesc un simbol al intregii filosofii”. Acest sfant mai invata ca omul cel imbunatatit se cade sa nu se mandreasca pentru lucrurile sale cele bune, ci cele smerite sa le socoteasca pentru siesi. "De este in cineva gand smerit, faptele bune ale aceluia se fac mai luminoase, iar de nu este cu gandul smerit, apoi si faptele bune cele luminoase, se intuneca si cele mari se micsoreaza. Drept aceea, de voieste cineva sa-si arate faptele sale bune, sa nu le socoteasca mari, caci atunci mari se vor afla". Sfantul cuvios Isidor Pelusiotul a trecut la Domnul intre anii 435 si 440, admirat de toti si cinstit ca sfant inca din timpul vietii.
Troparul Sfantului Isidor Pelusiotul
Intru tine, Parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, caci luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Intru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Prea Cuvioase Parinte Isidor, duhul tau. Tot astazi, facem pomenirea: - Sfantului Cuvios Nicolae Marturisitorul Studitul; - Sfantului Sfintitului Mucenic Avramie, episcopul Arvilului (Persia); - Sfantului Mucenic Teoctist; - Sfantului Cuvios Ioan din Irinopole; - Sfantului Cuvios Iasim, facatorul de minuni; - Sfantului Mucenic Iosif de la Halep.
Memoria zilei
Alecu Russo
Pe 4 februarie 1859, a murit Alecu Russo, poet, prozator, eseist, memorialist si critic literar roman.