text, desen, fotografii: Mihaela DUMITRU TRANCĂ
„Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.” (Regele Mihai I)
Datorez acest demers mai întâi bunicii mele, cea care mă lăsa să o însoţesc la cimitir, în ritualul ei de tămâiere şi pomenire a morţilor, prilej pentru mine, copil fiind, să mă minunez de crucile dimprejur şi de poveştile despre cei trecuţi Dincolo.
În primăvara lui 2017, când mă întorsesem „acasă”, în satul bunicilor şi al copilăriei mele, Ilie Sandu, sătean a cărui ocupaţie este agricultura, un om tânăr, cu minte sănătoasă şi suflet bun, m-a dus „la marnea” localităţii, în plină câmpie. Acolo, împreună cu un alt descendent al ştefăneştenilor, Ştefan Dumitru, mi-au arătat crucile devastate de la marginea satelor Odaia (Protopopului) şi Ştefăneşti, spunându-mi că „e păcat de ele, fiindcă au rezistat în anii grei ai comunismului, dar au fost doborâte, dislocate tocmai acum”, în anii de „libertate” şi au fost târâte de noii îmbogăţiţi în bălării, printre gunoaie. (Fig. 6, 8, 14, 19, 20) „Nu se cade să le lăsăm aşa” – mi-au spus dumnealor.
Întâlnirea cu domnul Severin Dinu, iubitor al acestor locuri şi pasionat de istoria lor, mi-a confirmat gândul că trebuie să facem împreună ceva, pentru a putea salva ce a mai rămas.
Este vorba, în primul rând, de cruci al căror prim rost poate fi căutat în urmă cu aproximativ un secol şi jumătate, atunci când oierii în transhumanţă îşi purtau turmele de la munte spre şes, pentru iernat sau spre a se aşeza la loc mai bun. De atunci ar putea data însemnarea teritoriilor cu câte o cruce: de pomenire, de hotar, de întemeiere, de leac, pentru a consfinţi o învoială, o scutire de dări, pentru cei morţi etc. (Fig. 1)
Se ştie că troiţele, crucile, au avut un rol important în viaţa comunităţilor, ele putând fi considerate „monumente de artă”
Erau ridicate în memoria celor căzuţi în luptă, ori pentru a consemna o lege, pentru a fi pomenite persoanele ce le-au ridicat, prilej pentru a atrage atenţia asupra donatorilor
Acest din urmă aspect este întâlnit din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, când creşte numărul crucilor ridicate spre pomenirea celor ce le-au construit, lucru ce ţine de sporirea prestigiului lor social
Donaţii încep să fie făcute şi de cei mai puţin înstăriţi, oameni de condiţie medie, care doresc să se remarce şi să rămână în memoria celor din localitatea respectivă.
Crucile aveau şi funcţie practică, de stabilire a hotarelor, de orientare, ajungând a fi integrate toponimiei locului; puteau fi amplasate la margine ori la intersecţie de drumuri, spre a ghida călătorii, adesea oieri păstorindu-şi turmele. Oriunde ar fi fost ridicată, crucea a fost semnul prin care omul a marcat legătura lui cu Dumnezeu, încercând să capete protecţie pentru sine şi, în acelaşi timp, a conferit sacralitate locului însemnat. (Fig. 2)
În imensitatea câmpiei Bărăganului, pe vechiul drum către mare, pot fi întâlnite, aproape în toate satele, cruci mari de piatră, transportate anevoie, cu carele, tocmai din zona muntoasă, „întru slava lui Dumnezeu” sau spre a fi pomeniţi „robii lui Dumnezeu…”.
Rămâne în sarcina cercetătorilor să stabilească motivele pentru care aceşti oameni au adus din locuri îndepărtate monumente de mari dimensiuni (între 1 şi 3 m). Sunt cioplite din calcare sarmatice, conform părerii geologului Cristian Lascu, iar provenienţa lor poate fi din Dobrogea sau din zona muntoasă a Istriţei, din judeţul Buzău, unde sunt cunoscute mai multe aşezări de meşteri cioplitori: Năieni, Bădeni, Greceanca, Pietroasele, Dara, Ciuta, Măgura etc. Aici, profesorul Mihai Mîncu, un pasionat de istoria, geografia şi geologia locului, m-a ajutat să descopăr similitudinile între pietrele funerare din cimitirele presărate în câmpia Bărăganului şi cele din dealul Istriţei.
Privind imaginile ce însoţesc acest text, se constată recurenţa motivelor de pe cruci: Maica Domnului, Iisus răstignit, Floarea Vieţii, Pomul Vieţii, Soarele, Triunghiul şi Ochiul, Mâna ce susţine Cununa recunoaşterii virtuţilor. Pe lângă utilizarea motivelor decorative enumerate, se observă surprinzătoare asemănări stilistice. Atât structura crucilor – calcarul sarmatic ori, mai rar, gresia – cât şi motivele, felul cum sunt cioplite ar conduce la ipoteza că satul Greceanca, din judeţul Buzău, ar putea fi locul de unde provin unele cruci din cimitirul de la Ştefăneşti. (Fig. 2-3)
Motivul Pomul vieţii, pe care l-am întâlnit pe o cruce dislocată de la marginea satului Odaia, judeţul Călăraşi, (Fig. 5, 6, 7, 8)
este foarte asemănător cu cel de pe o cruce din cimitirul amintit mai sus, Ştefăneşti (Fig. 9)
, dar şi cu cel cioplit pe un monument aflat la răscruce de drumuri, în satul Bădeni, judeţul Buzău. (Fig. 10)
Despre acest motiv vegetal, întâlnit încă din neolitic, prezent în arii culturale întinse (din Egipt, India, Persia, Armenia, Grecia şi până în Scandinavia), ştim că este un simbol al vieţii în continuă evoluţie, implicând moartea şi regenerarea – cunoscut ca Arborele lui Adam, al cunoaşterii Binelui şi Răului, al Vieţii şi Morţii deopotrivă.
Cercetătorul Jean Danielou, analizând simbolurile creştine primitive, găseşte o posibilă explicaţie în textul lui Efrem Sirul:
„Dumnezeu a sădit o grădină frumoasă. El şi-a construit Biserica sa pură, în mijlocul Bisericii el a sădit Cuvântul. Societatea sfinţilor este asemănătoare Paradisului” (Hymn. Par., VI, 7-9).
Textul lui Efrem conţine o trăsătură pe care n-am relevat-o încă. Cuvântul este pomul vieţii sădit în centrul Paradisului. Hipolit compara cuvântul cu izvorul Paradisului. Dar el îl compară şi cu pomul vieţii:
„În acest Paradis se găseau pomul cunoaşterii şi pomul vieţii. Tot aşa, astăzi, doi pomi sunt sădiţi în Paradis, Legea şi Cuvântul”(Corn. Dan., I, 17)4.
Am remarcat prezenţa motivului fie sub forma unei crengi de brad, schematic cioplită (Fig. 5), amintind de reprezentări neolitice, fie, aşa cum se poate vedea pe monumentele funerare de la Ştefăneşti (Fig. 11-12)
, Odaia (Fig. 13)
şi din Dealul Istriţei, unde apar suprapuse două simboluri: peste crengile Arborelui cosmic este reprezentată Crucea răstignirii lui Iisus, Cel ce preia păcatul Cunoaşterii şi al Morţii, mijlocind trecerea sufletului celui decedat către Viaţa veşnică.
Uneori, Pomul nu este figurat, ci, prin metonimie, Iisus devine Arborele lumii, Axa, iar Crucea figurată peste monumentul funerar, dublându-l grafic, întăreşte ideea că drept-credinciosul decedat va fi izbăvit de toate greşelile prin jertfa crucificării lui Iisus.
Toate aceste similitudini confirmă ipoteza, susținută prin comparaţii in situ, a existenţei unor ateliere de meşteri cioplitori în piatră, înfloritoare în secolul al XIX-lea, în Dealul Istriţei, în prezent mai rare. Oamenii aşezaţi în câmpie, mai ales cei cu stare, făceau schimburi comerciale, oferind cerealele din Bărăgan pentru materiale trainice precum piatra. Nu sunt excluse nici alte rute comerciale: zona Câmpulung-Muscel, unde se află calcarul de Albeşti, munţii tociţi ai Dobrogei, în zona de sud, de unde provine calcarul sarmatic etc.
Cuvântul specialiştilor, consultarea unor presupuse arhive ar putea lămuri provenienţa acestor cruci de piatră, risipite în mijlocul Bărăganului, înfruntând timpul, intemperiile vremii, toanele oamenilor…
Cruci izolate sau ansambluri monumentale, unele în stare avansată de degradare, năpădite de vegetaţie, smulse ori devastate se întâlnesc nu numai în zona satelor Odaia (Protopopului) şi Ştefăneşti, din judeţul Călăraşi. Pe Lista Monumentelor sunt trecute crucile din satele apropiate, din Arţari (o cruce din secolul al XIX-lea), din cimitirul excomunicaţilor de la Lehliu, cele de la Săpunari şi Ulmu, spre exemplu. Despre crucile de la Ştefăneşti şi Odaia, care fac obiectul prezentului semnal, nu am găsit, deocamdată, vreo consemnare.
Faptul că în zona de câmpie procurarea unor astfel de materiale şi realizarea monumentelor se făcea cu un considerabil efort material arată atât dorinţa, nevoia membrilor acestor comunităţi de a-şi delimita teritoriul, de a nu rămâne uitaţi, nepomeniţi de generaţiile următoare, cât şi starea lor morală şi materială deopotrivă. A ridica o cruce din piatră, a săpa alături o fântână, întru pomenirea celor vii ori morţi – acestea sunt gesturi menite să sublinieze starea socială a unor persoane, gesturi înfăptuite „întru slava lui Dumnezeu”, pentru pomenirea lor, a familiei şi a neamului din care se trăgeau. În memoria sătenilor, în urmă cu câteva decenii, neexcluzând nici prezentul, încă se mai păstrau expresii prin care era evocat un loc: „la fântâna lui…”, „la crucea de hotar a lui”, „Crucea Manafului”, „crucea de la puţul Chelarului”. În acelaşi timp, cei ce doreau să se remarce în comunitate prin săparea unei fântâni ori prin ridicarea unei cruci se gândeau şi la semeni, călători cu animalele lor prin arşiţa câmpiei. (Fig. 2)
Despre satul Ştefăneşti aflăm că era „cunoscut în vechime sub denumirea de Satu Nou”, în partea vestică găsindu-se biserica, situată în mijlocul cimitirului, cu hramul Sfântul Ierarh Spiridon. Din informaţiile culese de la învăţătorii şi preoţii satului se ştie faptul că „a existat pe acelaşi loc, puţin mai sus, în colţul de răsărit, o altă biserică mai veche, care s-a ruinat”, iar o alta a înlocuit-o, la construirea acesteia folosindu-se şi „rămăşiţele“ de la biserica Bulumete, conform informaţiilor disponibile pe pagina Parohiei Ştefăneşti.
„Mai târziu, ruinându-se, a fost dărâmată de locuitori şi, în locul acesteia, Iancu Grădişteanu, proprietarul moşiei, a ridicat noua biserică, ce există şi în prezent, în anul 1850”, se menţionează pe pagina Parohiei Ştefăneşti. Pisania indică anul 1850, pe când anuarul de la 1909 consemnează construcţia din anul 18426.
Discrepanţele ar sugera că, probabil, ctitorul a început zidirea bisericii în anul 1842, iar sfinţirea noului lăcaş a avut loc în 1850. Domnul Severin Dinu aduce corecturi la textul pisaniei, respingând ipoteza anului construcţiei 1850, în acest sens indicând 1842: „Această sfântă biserică s-a zidit la anul 1842 de fostul proprietar, clucerul Iancu Grădişteanu. În anul 1870 s-a reparat şi s-a pictat cu contribuţia sătenilor şi a proprietarului moşiei, Ioan Papadopol”.
Apariţia celor mai vechi cruci de piatră din cimitir s-ar putea situa, după unele inscripţii încă vizibile, în jurul deceniului şapte al secolului al XIX-lea. Totuşi, deoarece astfel de menţiuni se regăsesc doar pe crucile mai mari, nu putem să ne pronunţăm asupra anului, dat fiind că pe monumentele funerare de mai mici dimensiuni, aproape îngropate cu totul acum, nu se mai disting cifrele. Mai trebuie consemnat un alt aspect, faptul că, în aceasta zonă de câmpie, lipsind materialele durabile precum piatra, oamenii au folosit lemnul pentru cruci şi lutul (sub formă de chirpici sau cărămidă arsă) pentru construcţii, toate acestea fiind materiale degradabile în timp sub acţiunea factorilor climatici.
Neştiute de cei ce s-ar putea preocupa de aceste monumente, acum zac la marginea satelor, printre gunoaie ori doborâte pe câmp, cruci ce au fost cândva semne sacre, repere pentru localnici şi pentru drumeţi. Numai la marginea satului Odaia (Protopopului) am găsit, cu ajutorul lui Ilie Sandu şi sub îndrumarea dată de Severin Dinu, cinci cruci din secolul al XIX-lea (Fig. 5-8, 19-21),
şi una la intrarea în Ştefăneşti (Fig. 13-14) ce s-ar putea restaura şi reamplasa, spre a nu mai fi „în calea tuturor răutăţilor”, într-o zonă din centrul localităţii Ştefăneşti, în apropiere de Monumentul Eroilor. Este o propunere ce se bucură de sprijinul părintelui paroh Laurenţiu Cătălin Florescu, de la biserica din Ştefăneşti.
Dintre crucile găsite la marginea satului Odaia, pe capitelul uneia dintre cele dislocate am întâlnit cioplită figura orantului. (Fig. 11)
Acelaşi motiv se găseşte în cimitirul din satul alăturat, Ştefăneşti (Fig. 16),
însă aici, pe lângă gestul orantului, cu mâinile ridicate spre cer, apare motivul Triunghiului (Sfânta Treime), schiţat deasupra personajului aflat pe capitel. Asemănătoare cu ceilalţi doi oranţi, în cimitirul de la Greceanca, Buzău (Fig. 16-17),
apar elemente noi, anume, două aripi simetric amplasate. Tot printre crucile dislocate de la marginea satului Odaia, descoperim Pomul vieţii cioplit pe capitel (Fig. 3), asemănător cu cel întâlnit pe o cruce din cimitirul parohial (Fig. 18),
dar şi cu motivul prezent pe un monument aflat la intersecţia drumurilor în localitatea Bădeni, din Dealul Istriţei, Buzău (Fig. 19). Pe monumentul de la marginea satului Odaia, posibil o cruce de hotar, de răscruce ori de pomenire (Fig. 3); ca şi pe cel din cimitir (Fig. 18) apare şi motivul solar, stilizat, în centru.
Pomul vieţii reprezentat pe crucile din cele două cimitire parohiale, Odaia şi Ştefăneşti, se aseamănă, din punct de vedere stilistic, cu reprezentările din Dealul Istriţei, din cimitirul satului Greceanca (a se compara Fig. 20-21, Fig. 22).
Pe acest tip de monument funerar, crucea pe care e răstignit Iisus este figurată printr-o incizie decorativă care sugerează ramuri, prin aceasta asimilându-se crucea cu Pomul vieţii. Metafora Crucii-Pom al vieţii poate face referire la imaginea lui Iisus ca Arbore al lumii. Potrivit lui Eliade, „crucea, lucrată din lemnul Arborelui Binelui şi Răului, se substituie Arborelui Cosmic; Cristos însuşi e înfăţişat ca un Arbore (Origene)”7.
Crucea Pom al vieţii trimite şi la Pomul cunoaşterii, cel din urmă amintind de căderea lui Adam în păcat, pe când primul figurează izbăvirea sa prin crucificarea lui Iisus. Adam este simbolizat prin capul de mort de la baza crucii (Fig. 35, 17).
Coroana vegetală ce înconjoară personajul sugerează Moartea şi Învierea, prin referinţa la reînnoirea ciclică a naturii. În acest sens, observând Fig. 21, constatăm analogia dintre Arborele Pom al vieţii şi Arborele crucii; mai mult, crucea pe care este răstignit Iisus este chiar substituită de Pom, reprezentat ca un brad. În tradiţia populară însoţeşte omul în momente-cheie ale existenţei, anume nunta şi moartea. Sub o formă stilizată şi reprezentat minimalist am întâlnit bradul pe monumentele din satul apropiat, Odaia, precum şi pe o cruce de la marginea aceluiaşi sat (Fig. 3, 18).
Pe o cruce din Greceanca (Buzău), motivul Crucii-Arbore se asociază altor motive adăugate pe monument, printre care snopul de grâu, Cununa şi Floarea vieţii, provenind, poate, din tradiţia iudeo-creştină (Fig. 41).
Motivul Florii vieţii apare tratat similar pe o cruce din Ştefăneşti (Fig. 24),
din care a rămas doar registrul inferior, decorat de un edicul, ce aminteşte de monumentele funerare evreieşti din Bucovina.
Tot la Ştefăneşti, am constatat existenţa unui simbol mai rar întâlnit în iconografia creştin-ortodoxă – motivul Mâinii, despre care putem presupune că descinde din simbolistica funerară iudaică (a se compara cu monumentele funerare evreieşti din Bucovina). Semn al protecţiei divine, Mâna Domnului oferă Cununa Vieţii veşnice, semn al recunoaşterii virtuţilor celui trecut în lumea drepţilor. Mâna arată prezenţa şi puterea divină, Dumnezeu-Tatăl neputând fi figurat, ci doar sugerat. (Fig. 25-26, 27-28)
Aceeaşi iconografie, cu motivul Mâinii în registrul inferior, dar cu Maica Domnului în registrul superior, în loc de Răstignire, apare în cimitirul de la Greceanca, unde sunt urme de pictură mult mai vizibile. (Fig. 29-30)
Revenind asupra simbolului Coroanei, găsim o explicaţie la Jean Danielou, care face o referire la sărbătoarea Corturilor din tradiţia iudaică, amintind de un pasaj din Hermas:
„Se vede aici îngerul glorios împărţind ramuri de salcie mulţimii şi apoi cerându-le din nou de la fiecare. El dă coroanele acelora ale căror ramuri sunt acoperite de mlădiţe. Îi goneşte pe cei ale căror ramuri s-au uscat. Îngerul ne explică atunci că ramurile sunt Legea. Cei ale căror ramuri s-au uscat sunt cei ce au neglijat-o (Sim., VIII, 2, 1-4). Avem ocazia să vedem persistenţa acestui simbolism la creştini”8.
Explicaţia pentru prezenţa Coroanei pe cruce ar fi, aşadar, recompensa pentru cei ce au păstrat Legea. Şi tot J. Danielou spune că: „E un simbol prezent la autorii creştini. El este evident în 1. Corinteni, IX, 25. Dar există o întreagă altă serie de texte evreieşti şi creştine în care coroana este simbolul gloriei celor aleşi, în sensul biblic al cuvântului şi al vieţii incoruptibile care le este dată. Şi acest simbolism e legat de folosirea coroanei în sărbătoarea Corturilor şi de sensul escatologic al sărbătorii”9.
Concluzia despre prezenţa frecventă a acestui simbol ar fi, conform aceluiaşi cercetător, că ea „reprezintă un simbol al speranţei în nemurire”10.
Reprezentări ale Maicii Domnului, Intercesoarea, am întâlnit mai mult în cimitirul de la Greceanca, județul Buzău, pe spatele crucilor, dar şi la Ştefăneşti, pe trei monumente. (Fig. 31-32)
Semnalăm, de asemenea, prezenţa unei cruci cu o reprezentare naiv-populară, unică în cimitir, prin felul figurării îngerilor: simetric aşezaţi lângă Iisus răstignit, în centrul monumentului. Deasupra lui Iisus se observă Porumbelul – simbolul Sfântului Duh. Realizarea capitelului cu motivul decorativ al liniei şerpuite sugerează, poate, râuri de Lumină coborând din jumătatea discului Solar, figurat mai sus. (Fig. 33)
O altă particularitate este materialul folosit, gresia, devenită friabilă datorită condiţiilor climatice.
Două alte cruci din cimitirul parohial din Ştefăneşti se remarcă prin prezenţa aceluiaşi motiv stilizat, Sfântul Duh, o dată asociat cu cel al Florii vieţii, dublată simetric, precum şi imaginea crucii din care ies frunze – Crucea ca Arbore cosmic, Pom al vieţii, un substitut al lui Iisus (Fig. 34).
În al doilea caz, motivului Sfântului Duh i se adaugă, la baza crucii, craniul, simbol al lui Adam. (Fig. 35)
Două monumente de excepţie din acelaşi cimitir merită semnalate în primul rând datorită complexităţii tratării suprafeţei în tehnica ronde-bosse. Pe canturi sunt inscripţionate alte nume; pe spate sunt, de asemenea, cioplite personaje. (Fig. 36-37, 38)
În cazul crucii din Fig. 37, pe spatele monumentului, un personaj încoronat, cu aureolă, poate Fecioara Maria purtând coroană împărătească, este vegheat de pe braţele crucii şi de pe capitel de trei îngeri plasaţi simetric. Acest motiv al heruvimilor, figuraţi şi pe cantul crucii, este înrudit stilistic cu Arhanghelul Rafail (Fig. 39-40)11.
Rafail este reprezentat pe „Crucea frumoasă” din vârful Dealului Istriţei (Buzău), ridicată la 1880 de crucerul Grigore Mihai-Berbec „cu soţia Andreiana”12. O troiţă – „Crucea cu Pui”, ridicată de acelaşi meşter lângă biserica din Greceanca,precum şi „Crucea votivă” de la moara Pietroasele, toate aceste monumente prezintă motive comune cuh două cruci mari din cimitirul satului Ştefăneşti, Călăraşi: stilizarea naivă dar precisă a personajelor Iisus, Maria, îngerii, folosirea întregii suprafeţe prin tehnica sculpturii în ronde-bosse, cu elemente policromatice. Pe capitel este inscripţionat cu litere chirilice numele „Maria”, la fel şi pe cant. (Fig. 37-38)
Pe una din cruci se distinge motivul Sforii vieţii, care încadrează numele „Maria”. (Fig. 38) Ambele monumente din Ştefăneşti mai păstrează urme de culoare roşie şi albastră. Deşi este doar o ipoteză desprinsă în urma descoperirii acestor evidente asemănări, autorul crucilor mai sus-menţionate ar putea fi crucerul de la Bădeni, Grigore Mihai-Berbec, sau fiul acestuia, Constantin (Dincă).
Crucilor le-au fost anulate rolul şi locul lor în viaţa comunităţii, monumente funerare au fost dislocate din cimitirul de la Odaia (Fig. 42)
, alte cruci de hotar, de pomenire au fost smulse de pe terenurile agricole sau de la răscruce de drum (Fig. 5, 8, 14, 19-20, 23, 42), ori din cimitir (Fig. 42), iar la intrarea în Ştefăneşti, pe partea stângă a drumului ce vine dinspre Bucureşti, o cruce de trei metri înălţime a fost relativ recent doborâtă la pământ, aşa „cum nici comuniştii nu au reuşit” – constata cu durere un localnic. (Fig. 14-15)
Noii proprietari ai terenului au târât-o în liziera de salcâmi, unde este supusă degradării. Crucea aparţine istoriei acestui loc, iar textul, scris cu litere chirilice, cuprinde o înşiruire de nume, poate de ctitori, donatori. Pentru descifrarea inscripţiei este nevoie de sprijinul cercetătorilor.
Varietatea crucilor, de mare simplitate, concizie şi frumuseţe, pe care se pot vedea motive asemănătoare celor din Dealul Istriţei, judeţul Buzău (Soarele, Floarea vieţii, Cununa vieţii veşnice, pe care Mâna lui Dumnezeu o oferă celui virtuos, Pomul vieţii, Iisus, Tatăl, Sfântul Duh, Adam, Maica Domnului, Râul de lumină, îngerii, Sfoara vieţii), aflate în cimitirele localităţilor Odaia şi Ştefăneşti ori presărate la marginea lor, conduce la o constatare firească: ele sunt monumente de artă rurală, cu certe valori artistice, mărturie a meşteşugului sculpturii ţărăneşti în piatră, condensând istorii, mentalităţi, tradiţii apuse.
Toate acestea ar putea stârni interesul specialiştilor, iar multe dintre cruci, spre a fi salvate de la distrugere, ar merita înscrise pe Lista Patrimoniului Naţional.
Lipsa unei legislaţii specifice vizând protejarea acestor monumente, precum şi faptul că ele nu sunt nici măcar cunoscute, inventariate, vor contribui la degradarea lor în continuare. Mă refer, în primul rând, la situaţia crucilor aflate pe câmp, fiindcă proprietarii terenurilor, după ce le-au doborât, se vor considera „îndreptăţiţi” să le îndepărteze spre a-şi ara ogorul, pentru a-şi spori avuţiile! Nici starea celor aflate în cimitire nu este sigură, fiindcă în ultimii ani am asistat la un fenomen îngrijorător: în sate precum Odaia şi Vlăiculeşti, cruci vechi, frumos cioplite în piatră în urmă cu peste un secol şi jumătate, au fost smulse şi îndepărtate, dintr-o economie a spaţiului ori pentru că morţii nu mai aduc profit.
Cum dinamica transformării satului, tendinţele oamenilor ce se „adaptează” modelor, noilor tehnologii şi materiale nu ne sunt cunoscute, este de dorit ca măcar o bună legislaţie privind patrimoniul material să funcţioneze şi să fie făcută publică, spre a şti şi preotul, şi primarul, dar şi locuitorii oricăror sate sau oraşe ce valori au de păstrat, de protejat în zona respectivă, ce pot face şi ce le este interzis, toate acestea fiindu-le necesare oricăror comunităţi. Şi este cu atât mai oportun acum, când spiritul locului pare să fie luat de tăvălugul înnoirilor, când case, biserici, chilii în piatră, troiţe, cruci, cavouri primesc cele mai năstruşnice adaptări, implanturi de termopan, inox, spumă poliuretanică, pardoseli din PVC, covoare de poliester, poliamidă, gresie şi faianţă, când nelipsitul polistiren este lipit aproape pe orice construcţie.
Decenţa, măsura, bunul-simţ, buna proporţie şi armonia formelor – toate ar trebui reînvăţate.
Iar aceste monumente presărate prin ţară, sobre, simple, tăcute, misterioase, ne oferă o lecţie preţioasă despre măsura cu care oamenii altor vremuri le-au dăltuit, însemnându-şi viaţa, existenţa lor. Iar noi, trecători grăbiţi prin această lume confuză, nu mai avem timp să ne aflăm rădăcinile, să cunoaştem locul şi felul oamenilor ce au trăit înaintea noastră, amprentând spaţiile acestea şi, indirect, pe noi.
În goana nebună după nimicuri, mai mari sau mai mici, după bunuri, posesiuni, pământuri, recolte, case, bani, maşini, telefoane, surprize, cavouri, tablouri, lingouri, uităm sau nici nu ne mai pasă de unde au venit străbunii, cine şi cum erau, ce fel de viaţă duceau. Şi totuşi, Oameni devenim abia atunci când începem să ne cunoaştem, să ne aflăm istoria, credinţele, rosturile, atunci când păstrăm ceea ce am găsit bine aşezat aici de înaintaşi.
Iar ca să conservăm ce încă se mai află în aceste locuri, noi, ştefăneşteni şi odăieşeni ai acestui timp, cerem ajutorul specialiştilor în Patrimoniu pentru descifrarea inscripţiilor, pentru clasarea şi protejarea acestor monumente – o pledoarie pentru pre-restaurare.
Fig. 46 Cruce de secol XIX, Ştefăneşti, Călăraşi, cimitirul parohial. Fiind deteriorată partea superioara a capitelului, putem deduce anul 1848, data fiind nesigură. Astfel de cruci sunt frecvente în cimitirele rurale, prin proporţie și simplitate încadrându-se într-o măsură a firescului şi a semnului trainic, ales cu modestie, după starea celor ce au ridicat-o
Fig. 41 Cruce de secol XIX, cimitirul parohial Greceanca, Buzău. De o mai mare încărcătură simbolică, acest monument conţine elementul asemănător crucii de la Ştefăneşti - Pomul sau Floarea vieţii (Fig. 24), căruia i se adaugă Crucea-Arbore, pe care este răstignit Iisus; un element vegetal, poate un snop de grâu, se află la baza crucii de sus, iar Cununa recunoaşterii virtuţilor, a vietii veşnice este plasată sub Floarea vieţii. Deşi aflate în judeţe diferite (Călăraşi şi Buzău), ambele monumente (Fig. 23-24) au comun până şi ediculul de deasupra motivului vegetal.
