I. Qualiter divinum officium audiant. Vos quidem propriis voluntatibus abrenuntiantes (BR prol. 3) atque alii pro animarum suarum salute vobiscum ad terminum cum equis et armis summo regi militantes matutinas et omne servitium integrum secundum canonicam institutionem ac regularium (clericorum) sanctae civitatis consuetudinem pio ac puro affectu audire universali-ter studeatis.Idcirco, venerabiles fratres, vobis maxime debetur, quia praesentis vitae luce despecta contemptoque vestrorum corporum cruiatu seavientem mundum pro Dei amore vilescere perenniter pro-misistis: divino cibo refecti et satiati ad dominicis praeceptis eruditit et firmati post mysterii divini consummationem nullus pavescat ad pug-nam et paratus sit ad coronam.
I. Modul în care fraţii trebuie să ia parte la serviciul divin.
Voi, cei care vă abandonaţi propria voinţă, şi alţii care, alături de voi, Îl slujesc, spre puritatea sufletului lor, cu cai şi armate, pe cel mai mare Rege al tuturor timpurilor, v-aţi străduit întotdeauna să ascultaţi, cu un curaj curat şi admirabil, slujba matinală şi serviciul divin integral, conform prevederilor canonice şi obiceiurilor prescrise de călugării oraşului sfânt. De aceea, onorabili fraţi, este datoria voastră supremă, pentru că aţi jurat, să nu puneţi preţ pe lumina vieţii prezente şi pe suferinţele trupurilor voastre şi, din iubire pentru Dumnezeu, să dispreţuiţi întotdeauna sălbătica lume. Hrana divină vă face mai puternici şi vă îndestulează, iar în poruncile Domnului aflaţi şi vă întăriţi credinţa că, după înfăptuirea Misterului Divin, niciunul dintre voi nu trebuie să se teamă a porni în luptă, ci trebuie să fie cu atât mai pregătit pentru primirea aurei.
II. Qualiter frateres absentes orent. Ceterum si aliquis frater negotio orientalis christianitatis forte remotus, quod saepius evenisse non dubitamus, et pro tali absentia Dei serviti-um non audierit, pro matutinis XIII orationes dominicas ac pro singulis horis VII sed pro vesperis novem dicere collaudamus ac libera voce unanimiter affirmamus. Isti enim in salutifero labore ita directi non pussunt occurrere hora competenti ad divinum officium (BR 50, 1), sed si fieri potest, horae constitutae non praetereant (BR 50, 4) ante institutum debitum.
II. Câte rugăciuni „Tatăl nostru” trebuie să închine fraţii, atunci când nu pot participa la serviciul divin.
În plus faţă de acestea, când unul dintre fraţi este deja pe cale de a porni pe drumul către Împărăţia lui Christos, lucru care, fără îndoială, se întâmplă destul de des, şi, din acest motiv, nu se poate bucura de participarea la serviciul divin, el trebuie să închine rugăciunea către Domnul („Tatăl nostru”), pentru slujba matinală, de trei zeci de ori; pentru fiecare dintre Hore, de şapte ori; iar pentru vecernie, de nouă ori, cum se cuvine şi cu voce tare şi plină de curaj. În ceea ce-i priveşte pe cei care, fiind trimişi în misiuni spirituale, nu pot ajunge la serviciul divin la ora corespunzătoare, trebuie, în măsura în care acest lucru este posibil, să nu neglijeze horele stabilite prin prescripţii.
III. Quid agitur pro fratribus defunctis. Quando vere quislibet fratrum remanentium morti, quae nulli parcit, impendit, quod est impossibile auferre, capellanis ac clericis vobiscum ad terminum caritative summo sacerdoti servientibus creditum officium et missam sollemniter pro eius anima Christo animi puritate iubemus offerre. Fratres autem ibi astantes et in orationibus pro fratris defuncti salute fideliter pernoctantes, centum orationes dominicas usque ad diem septimum pro fratre defuncto persolvant, ita dico: ab illo die, quo eis obitus fratris denuntiatus fuerit, usque ad praedictum diem cen-tenarius numerus perfectionis integritatem cum fraterna observatione habeat. Adhuc nempe divina ac misericordissima caritate deprecamur atque pastorali auctoriate iubemus, ut quotidie, sicuti fratri vivo cibus dabatur vel debetur, ita quod est necessarium sustentationi huius vitae, in cibo et potu tantum, cuidam pauperi donec ad quadragesi-mum diem impendatur. Omnes enim alias oblationes, quas in morte fratrum et in paschali sollemnitate ceterisque sollemitatibus domini, pauperum commilitonum spontanea paupertas indiscrete reddare consueverat, omnino prohibemus.
III. Ce trebuie făcut la moartea unui frate al Ordinului.
Atunci când unul dintre fraţii Ordinului cade pradă morţii, care nu ocoleşte pe nimeni şi pe care nimeni nu o poate ocoli, le ordonăm capelanilor şi clericilor care îl slujesc, la momentul respectiv, din dragoste, pe marele Preot, să aducă prinos lui Christos oficierea corespunzătoare şi mesa, sărbătorind sufletului şi inima curată (a răposatului). Pe de altă parte, fraţii prezenţi (acolo unde se află corpul neînsufleţit), care îşi petrec noaptea veghind cu credinţă la căpătâiul fratelui răposat, trebuie să închine rugăciunea „Tatăl nostru” de 100 de ori, pentru fratele răposat, până în cea de-a şaptea zi; în mod asemănător, din acea zi, în care vă este adusă la cunoştinţă dispariţia fratelui, trebuie să închinaţi cele o sută de rugăciuni („Tatăl nostru”), pînă în ziua menţionată mai sus, în semn de omagiu fraternal, în vederea absolvirii complete (a decedatului). În plus faţă de aceasta, vă rugăm, desigur, din dragoste divină şi inimoasă şi ordonăm prin autoritatea noastră pastorală, ca zilnic, să oferiţi mâncare şi băutură unui sărman, în cantitatea pe care aţi considera-o necesară, pe care aţi fi oferit-o în mod obişnuit, sau pe care o datoraţi fratelui dispărut, dacă acesta ar fi încă în viaţă, timp de patru zeci de zile. Interzicem în totalitate orice alte prinosuri aduse, la moartea fraţilor, cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi a altor sărbători ale Domnului, prescrise, fără deosebire, de ascetismul sărmanilor templieri.
IV. Capellani tantum victum et vestitum habeant. Alias vero oblationes et omnia elemosinarum genera, quoquo modo fiant capellanis vel aliis vobiscum ad tempus manentibus, unitati communis capituli reddere pervigili cura praecipimus. Servitores itaque eccelisae victum et vestitum secundum divinam auctoritatem tantum habeant et nil amplius habere praesumant, nisi magister sponte caritative dederit.
IV. Capelanii şi clericii nu primesc nimic în afară de mijloace de hrana necesară supravieţuirii şi de îmbrăcăminte.
În cuprinsul capitolului general, ordonăm cu sporită grijă înapoierea oricăror altor prinosuri şi pomeni de orice fel, oferite, în orice mod, capelanilor şi altora (clericilor), care zăbovesc la voi pentru o anume vreme. Slujitorii bisericii trebuie să deţină, conform voinţei divine, doar hrană şi îmbrăcăminte şi nu trebuie să râvnească a dobândi nimic altceva decât ceea ce Învăţătorul le-ar da, din marea Lui bunăvoinţă.
V. De militibus defunctis, qui sunt ad terminum. Sunt namque milites in domo Dei templique Salominis ad terminum misericorditer vobiscum degentes, unde ineffabili miseratione vos ragamus, deprecamurt ad ultimum obnixe iubemus, ut si interim tre-menda potestas ad ultimum diem aliquem perduxerit, divino amore ac fraterna pieteata septem dies sustenationis pro anima eius quidam pauper habeat et triginta orationes dominicas unusquisque dicat.
V. Ce trebuie făcut la moartea unui slujitor temporar.
Există cavaleri din Casa Domnului şi din Templul lui Solomon, care binevoiesc să trăiască alături de voi pentru o vreme, în privinţa cărora vă rugăm din îndurare inexprimabilă, cerem şi poruncim în cele din urmă expres: atunci când, pe timpul acestei perioade, puterea divină îi aduce unuia (dintre cavalerii oaspeţi) ziua cea din urmă, din iubire divină şi din milostenie frăţească pentru sufletul celui dispărut, trebuie întreţinut, timp de şapte zile, un om sărman şi, în fiecare dintre aceste şapte zile, trebuie închinată de trei zeci de ori rugăciunea „Tatăl Nostru”.
VI. Ut nullus frater remanens oblationem faciat. Decrevimus, ut superius dictum est, quod nullus fratrum remanentium aliam oblationem agere praesumat, sed die noctuque mundo corde in sua professione maneat, ut sapientissimo prophetarum in hoc se ae-quipollere valeat: "Calicem salutatiris accipiam" (PS 116, 13) id es mortem, id est morte mea mortem domini imitabor, quia sucut Christus pro me animam suam posuit, ita et ego pro fratribus animam meam ponere sum paratus. Ecce competentem oblationem, ecce hostiam viventem Deoque placentem.
VI. Fraţii întru Ordin nu trebuie să facă jurăminte.
Confirmăm, precum am spus deja mai sus, faptul că nici un Frate al Ordinului nu trebuie să-şi aroge dreptul de a depune vreun jurământ, ci, noapte şi zi, cu inima curată, să-şi menţină promisiunea pe care o poate formula astfel: „Doresc să înalţ potirul mântuirii” (Ps 116, 13), aceasta însemnând ca, la moartea mea, să iau exemplul morţii Domnului şi modul în care Christos şi-a dat viaţa pentru fraţi. Acesta este un jurământ cuviincios, o ofrandă vie şi plăcută Domnului.
VII. De immoderata statione. Quod autem auribus notris per verissimos testes insonuit, videlicet immoderate et sine mensura stando divinum officium vos audire, ita fieri non praecipimus immo vituperamus, sed finito psalmo: "Venite exultemus domino" cum invitatorio et hymno omnes sedere (BR 9,5) tam fortes quam debiles propter scandalum evitan-dum nos iubemus. Vobis vero residentibus uno quoque psalmo finito in recitatione "Gloria patri" de sedibus vestris ad altare supplicando ob reverentiam sanctae trinitatis ibi nominatae surgere (BR 9,7) et debili-bus inclinaredemonstramus. Sic etiam in recitatione evangelii et ad "Te Deum laudamus" (vgl. BR 11,9) et per totas laudes donec finito: "Benedicamus domino" stare ascribimus et eandem regulam in matu-tins sanctae Mariae teneri iubemus. VII. Când trebuie să stăm în picioare şi când să şedem, la serviciul divin.
Ne-a fost adus la cunoştinţă, de către martori cu deplină credibilitate, faptul că asistaţi la oficierea slujbei divine în picioare, fără nici o regulă şi fără nici o măsură. Nu am reglementat nimic în această privinţă, dezaprobăm această stare de fapt în cea mai mare măsură. Ordonăm ca, după încheierea Psalmului „Venite exultemus domine”, cu Invitatoriumul şi Imnul, să vă aşezaţi cu toţii, cei în putere ca şi cei slăbiţi, pentru evitarea oricăror neînţelegeri. Vă explicăm faptul că, după ce v-aţi aşezat, după încheierea fiecărui Psalm din cadrul predicii „Gloria patri”, să vă ridicaţi din scaunele voastre şi să vă îndreptaţi spre altar, spre venerarea sfintei trinităţi, în timp ce cei slăbiţi doar se vor înclina. În acelaşi mod, prescriem ridicarea în picioare în timpul predicii Evangheliei, a „Te Deum laudamus” şi a tuturor Laudelor, până la încheierea „Benedicamus Domino” şi ordonăm respectarea aceleiaşi reguli, de asemenea, în timpul slujbei matinale închinată Fecioarei Maria.
VIII. De refectione conventus. In uno quidem palatio, sed melius dicitur in refectorio, communiter cibum vos accipere (conce)dimus, sed quandoque pro signorum igno-ratia, quod vobis fuerit necessariu, leniter ac privatim quaerere opor-tet. Si omni tempore quae vobis necessaria sunt (BR 38,6) quaerenda sunt cum omni humilitate et subiectione reverentiae (BR 6,7), potius ad mensam, cum apostolus dicat: "Panem tuum cum silention man-duca" (2 Thess 3,12), et psalmista vos animare debet dicens: "Posui ori meo custodiam" (Ps 39, 2; BR 6,1), id est, apud me deliberavi, "ut non derelinquerem in lingua" (BR 6,1), id est custovidi os meum, ne male loquerer.
VIII. Despre masa în comun.
Vă îngăduim să luaţi masa în comun, într-un anumit palat, mai exact spus în refectoriu, dar să cereţi totuşi într+o manieră calmă şi discretă ceea ce vă este necesar, având în vedere necunoaşterea semnelor. Astfel trebuie să cereţi tot ceea ce vă este necesar, cu toată smerenia şi umilinţa, îndeosebi la masă, după cum spune Apostolul: „Mănâncă-ţi pâinea în tăcere” (2. Test 3,12). Iar Psalmistul trebuie să vă încurajeze: „Am pus strajă gurii mele” (Ps 39,2), aceasta însemnând că astfel, m-am asigurat în privinţa faptului că „nu voi greşi cu limba”, mai exact, îmi păzesc gura, pentru a nu vorbi de rău.
IX. De lectione. In prandio et cena semper sit sancta lectio receitate (vgl. BR 38,1). Si enim dominum diligimus, salutifera eius verba atque praecepta inten-tissima aure desiderare debemus. Lector autem lectionum vobis indi-cat tenere silentium.
IX.La mesele de prânz şi de seară trebuie predicată o învăţătură sfîntă.
La masa principală şi la mesele de seară trebuie predicată întotdeauna o învăţătură sfântă. Dacă Îl iubim pe Domnul cu adevărat, trebuie să-I ascultăm cu cea mai mare atenţie mântuitoarele cuvinte şi poveţe. Cel care dă glas învăţămintelor vă va solicita să menţineţi liniştea.
X. De carnis refectione. In hebdomada namque, nisi natalis dies domini vel pascha aut festum sanctae Mariae vel omnium sanctorum evenerit, vobis ter refectio carnis sufficiat (vgl. BR cap. 36 und 19, 4), quia assueta refectio vel comestio carnium intelligitur honerosa corruptio corporum. Si vero in die martis tale ieiunium evenerit, et esus carnium retrahatur, in crastino abundanter vobis impendatur. Die autem dominico ominibis milititbus ac fratribus remanentibus nec non et capellanis duo fercula dari in honoresanctae resurrectionis bonum et idoneum nobis indubitanter videtur. Alii autem, videlicet armigeri et clientes, uno contenti cum gratiarum actione permaneant.
X. Despre consumul de carne.
În săptămânile care nu conţin ziua naşterii Domnului, Paştele, Sărbătoarea Sfintei Marii sau Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, ar trebui să vă fie de ajuns trei mese de carne, deoarece gustarea sau consumul de carne în mod obişnuit este perceput drept pervertire trupească neindecentă. Dacă totuşi un astfel de post cade într-o marţi şi mesele de carne trebuie omise, vi se poate oferi carne suficientă în ziua următoare. Considerăm totuşi fără îndoială bine şi potrivit ca Duminica, în cinstea Învierii, să fie date două porţii de carne tuturor Cavalerilor şi Fraţilor întru Ordin, la fel şi Capelanilor. Ceilalţi totuşi, respectiv ucenicii şi personalul de serviciu, se vor mulţumi, recunoscători, cu o singură porţie.
XI. Qualiter milites manducare debent. Duos et duos pro parapsidies paenuria manducare generaliter oportet, atquesollerter unus de altero provideat, ne asperitas vitae vel furtiva abstinentia incoummuni prandio intermisceatur. Hoc autem iuste iudi-camus, ut unusquisque miles ac frater aequalem et aequipollentem vini mensuram per se soluus habeat.
XI.Despre ordinea care va fi păstrată în timpul meselor.
Neîndestularea străchinii trebuie s-o mâncaţi cât doi şi fiecare se va îngriji cu ardoare pentru celălalt, pentru ca nici modul modest de vieţuire nici abstinenţa discretă să nu fie simţite la masa luată în comun. Considerăm totuşi echitabil ca fiecare dintre Cavaleri şi fiecare dintre Fraţi să aibă cantităţi egale de vin.
XII. Ut aliis diebus duo vel tria leguminis fercula sufficiant. Aliis namque diebus, videlicet II und IV feria necnon et sabbato, duo aut tria legminum vel aliorum ciborum fercula aut, ut ita dicam, cocta pulmentaria omnibus sufficere credimus; et ita teneri iubemus, ut forte, qui ex uno non potuerit edere, ex alio reficia-tur (BR 39, 1-2)
XII. În timpul celorlalte zile, 2 sau 3 feluri de mâncare din legume trebuie să fie suficiente.
Suntem de părere că, în timpul celorlalte zile, mai exact lunea şi miercurea, respectiv sâmbăta, două sau trei feluri de mâncare din fructe în coajă sau alte feluri de mâncare, sau aşa numitele garnituri gătite, vor fi suficiente pentru fiecare; şi confirmăm faptul că trebuie astfel procedat, încât aceia care nu pot mânca dintr-un anumit fel de mâncare, să se poată hrăni cu altele.
XIII. Quo cibo sexta feria reficere oportet. Sexta autem feria (vgl. BR cap. 41) cibum quadragesimalem ob reve-rentiam dominicae passionis omni congregationi, remota infirmorum imbeciliiatate, semel sufficere a festo omnium sanctorum usque in pascha, nisi dies natalis domini vel festum sanctae Mariae aut apo-stolorum evenerit, collaudamus. Alio vero tempore, nisi generale sit ieiunium, bis reficiatur.
XIII. Ce trebuie mâncat vinerea.
Considerăm drept un lucru bun ca, din respect pentru chinurile Domnului, întreaga congregaţie, exceptându-i pe cei slăbiţi sau bolnavi, să se mulţumească vinerea, exceptând zilele de vineri care coincid cu Craciunul, una din Sărbătorile Fecioarei Maria sau a Apostolilor, de la Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor şi până la cea a Paştilor, cu un singur fel de mâncare de post. În restul timpului totuşi, când nu este ţinut unul din posturile obişnuite, se poate mânca de două ori.
[ ..... Capitolele XIV - XVII reglementeaza modul de alimentatie si posturile Cavalerilor ... ]
XIX. Ut comminitas victus inter fratres servetur. Legitur in divina pagina: "dividebatur singulis, prout cuique opus erat" (Apg 4, 35). Ideo non dicimus, ut sit personarum acceptio sed infirmi-tatum debet esse consideratio. Ubique autem qui minus indiget, agat Deo gratias et non constristetur. Qui vero plus indiget, humilietur pro infirmatate, non extollatur pro misericordia, et ita omnia membra erunt in pace (BR 34, 1-5). Hoc autem prohibemus, ut nulli immoderatam abstinentiam amplecti liceat, sed communem vitam instanter teneat.
XIX.După masă trebuie să vă exprimaţi recunoştinţa.
Ordonăm fără excepţie ca, după masa principală şi după mesele de seară, în biserică, dacă aceasta se află în apropiere sau, în caz contrar, chiar în locul în care vă aflaţi, să mulţumiţi lui Christos, Supremul nostru Susţinător, cu inimă smerită, cum se cuvine. Resturile de mâncare (respectiv bucăţile de pâine începută) trebuie împărţite, din dragoste frăţească, servitorilor şi oamenilor sărmani; pâinea neîncepută trebuie păstrată.
XX. De qualitate et modo vestimenti. Vestimenta quidem unios coloris semper esse iubemus, verbi gratia alba vel nigra vel, ut ita dicam, burella. Omnibus autem militibus pro-fessis in hieme et in aestate, si fieri potest, alba vestimenta concedi-mus, ut qui tenebrosam vitam postposuerunt, per liquidam et albam suo conditori reconciliari agnoscant. Quid albedo nis integra castitas? Castitas securitas mentis, sanitas corporis est. Nisi enim unusquisque miles castus perseveratverit, ad perpetuam requiem venire et Deum videre non poterit, testante Paulo apostolo: "Pacem sectamini cum omnibus et castimoniam (!), sine qua nemo videit deum" (Hebr. 12, 14). Sed quia huiusmodi indumentum arrogantiae ac superfluitatis aestimatione carere debet, talia ab omnibus haberi iubemus, ut solus leviter per se vestire et exuere ac calceare et discalceare valeat. Procurator huius ministerii pervigili cura hoc vitare (provideat), ne nimis longa aut nimis curta, sed mensurata (BR 55,8) ipsis utentibus, secundum uniuscuiusque quantitatem suis fratribus tribuat. Accipien-tes itaque nova, vetera semper reddant, in praesenti reponenda in camera, vel ubi frater cuius est ministerium, decreverit, propter armi-geros et clientes et quandoque pro pauperibus (BR 55,9).
XX.Despre felul îmbrăcăminţii.
Stăruim în a cere ca veşmintele să fie întotdeauna de aceeaşi culoare, albe, negre sau de aşa numita culoare maro închis. Le îngăduim însă tuturor Cavalerilor iniţiaţi să poarte, atât pe timp de iarnă cât şi pe timp de vară, în măsura în care este posibil, veşminte care să-i individualizeze, să sugereze faptul că ei, cei care au lăsat în urmă viaţa lor întunecată, şi-au împăcat viaţa pură şi luminoasă cu Creatorul acesteia. Ce altceva simbolizează culoarea albă, dacă nu pura castitate? Castitatea semnifică siguranţa sufletească şi sănătatea trupească. Căci dacă oricare dintre Cavaleri ar fi scutit de păstrarea castităţii, acesta nu ar ajunge să dobândească pacea veşnică şi să i se arate Domnul, conform mărturiei Apostolului Pavel „Străduiţi-vă cu toţii pentru dobândirea libertăţii şi a castităţii, fără de care Domnul nu vi Se va arăta nici unuia dintre voi” (Înălţ. 12,14). Deoarece îmbrăcămintea trebuie însă păzită de asemenea de preţuirea întunericului şi a abundenţei, confirmăm faptul că trebuie păstrate acele piese de îmbrăcăminte şi de încălţăminte care pot fi îmbrăcate şi dezbrăcate, respectiv încălţate şi descălţate uşor. Administratorul acestei instituţii ar putea încerca să evite, cu atentă grijă, veşmintele prea lungi sau prea scurte (înloc.schimbând aceste veşminte), şi, cu atât mai mult, ar putea împărţi aceste veşminte fraţilor, în funcţie de măsurile acestora. Cel care primeşte veşmintele noi, trebuie să le returneze neîntârziat pe cele vechi, care vor fi depuse în camera sau în oricare dintre locuri alese de fraţi, din interiorul instituţiei, pentru repartizarea acestor veşminte către ucenici şi servitori sau, după caz, oamenilor sărmani.
XXI. Quod famuli alba vestimenta, id est pallia non habeant. Hoc nempe, quod erat in domo Dei ac suorum militum templi sine discretione ac consilio communis capituli, obnixe contradicimus et funditus, quasi quoddam vitium peculiare, amputare praecipimus: Habebant enim famuli et armigeri alba vestimenta, unde eveniebant damna importabilia. Surrexerunt namque in ultramontanis partibus quidam pseudofratres et coniugati et alli dicentes, se esse de templo, cum sint de mundo. Hi nempe tantas contumelias totque damna mili-tari ordini acquisierunt, etiamque clientes renamentes plurima scan-dala oriri inde superbiendo fecerunt. Habeant igitur assidue nigra; sed si talia non possunt invenire, habeant qualia inveniri possunt in illa provincia qua degunt, aut quod vilius unius coloris comparari potest (BR 55,7), videlicet burella.
XXI. Servitorii nu vor putea purta veşminte de culoare albă, respectiv cape.
Nu suntem de acord, în nici unul dintre cazuri, cu nimic din Casa Domnului ( = Casa Ordinului) sau în Casa Cavalerilor Templieri, ce nu a fost stabilit printr-unul din aceste capitole şi stăruim în desfiinţarea completă a acelor proceduri incorecte împământenite, care permit servitorilor şi ucenicilor să poarte veşminte de culoare albă, aspect din care provin condamnabile şi inacceptabile stări de fapt. Au apărut, în ţinuturi situate de ambele părţi ale muntelui, falşi fraţi, soţi şi alţii asemenea, care au spus că ar fi trimişi ai Templului, deşi erau din lume. Aceştia au produs Ordinului Templier atâta dezonoare şi ruşine, încât unii dintre Fraţii slujitori şi-au dat frâu liber mâniei. Aceştia (Fraţii slujitori) trebuie, din acest motiv, să poarte (înloc. veşminte) de culoare neagră, iar în caz că nu posedă veşminte de această culoare, să le poarte pe acelea pe care le pot găsi în respectiva provincie, în cadrul căreia trăiesc, veşminte dintr-o singură culoare, şi anume maro, care pot fi confecţionate ieftin.
XXII. Quod milites remanentes tantum alba habeant. Nulli ergo concessum est, candidas chlamydes deffere aut alba pallia habere nisi supranominatis militibus Christi.
XXII.Doar Cavalerii Ordinului trebuie să poarte veşminte de culoare albă.
Nu îi este îngăduit nimănui, decât Cavalerilor lui Christos mai sus menţionaţi (spre începutul paginii), să poarte pelerine sau cape de culoare albă.
XXIII. Ut vetusta armigeris dividantur. Procurator id est dator pannorum omni observantia veteres semper armingeris et clientibus et quandoque pauperibus fideliter aequaliter-que erogare intendat.
XXIII.Piesele vechi de îmbrăcăminte vor fi împărţite ucenicilor.
Administratorul, mai exact cel care împarte hainele (garderobierul), trebuie să acorde o deosebită grijă în distribuirea pieselor de îmbrăcăminte ucenicilor şi oamenilor de serviciu, sau, după caz, oamenilor sărmani.
XXIV. Ut pelibus agnorum utantur. Decrevimus communi consilio, ut nullus frater remanens per (hiemem) pelles aut pelliciam vel alquid tale, quod ad usum corporis pertineat, etiamque coopertorium, nisi agnorum vel arietum habeat.
XXIV. Se va folosi doar blana de oaie.
Hotărâm, prin decizie comună, că nici unul dintre Fraţii Ordinului nu va avea, pe timp de iarnă, veşmânt din blană sau piele sau materiale similare, pentru confortul trupesc, şi nici învelitori, provenite de la alte animale decât miel sau oaie.
XXV. Cupiens otpima, deteriora habeat. Si aliquis frater remanens ex debito aut ex motu superbiae pulchra vel optima habere voluerit, ex tali praesumptione procul dubio vilissima meruit.
XXV.Cine cere mai mult, va primi mai puţin.
În cazul în care unul dintre Fraţii Ordinului solicită, intenţionat sau spontan, piesa mai frumoasă şi mai bună, o va primi, fără ezitare, în urma unei astfel de solicitări, pe cea mai ieftină.
XXVI. Ut quantitas et qulitas vestimentorum servetur. Quantitatem secundum corporum magnitudinem largitatemque vesti-mentorum observare oportet: Dator pannorum sit in hoc curriosus.
XXVI. Trebuie acordată atenţie cantităţii şi calităţii pieselor de îmbrăcăminte.
Este necesară atenţie în privinţa numărului pieselor de îmbrăcăminte, respectiv în privinţa respectării măsurilor corpului ; garderobierul trebuie să acorde atenţie acestor aspecte.
XXVII. Ut dator pannorum in pannis aequalitatem servet. Longitudinem, ut superius dictum est, cus aequali mensura, ut ne susurronum vel criminatorum aliquid oculus notare praesumat, procu-rator fraterno intuitu consideret, et in omnibus supradictis Dei retribu-tionem humiliter cogitet (BR 55, 21-22).
XXVII. Garderobierul trebuie să vegheze ca toate veşmintele să fie de acelaşi fel.
Garderobierul trebuie să vegheze, cu atenţie frăţească, aşa cum s-a menţionat mai sus, în privinţa lungimii egale a veşmintelor, pentru ca nimic să nu intre în raza atenţiei şuşotitorilor şi calomniatorilor şi pentru a putea da seama Domnului cu smerenia, referitor la cele de mai sus.
XXVIII. De superfluitate capillorum. Omnes fratres remanentes principaliter ita tonsos habere capillos oportet, ut ante et retro regulariter et ordinate considerari possint, et in barba ac grennonibus eadem regula indeclinabiliter observetur, ne superfluitas aut factiae vitum ibi denotetur. Servientibus enim summe conditori munditia interius exteriusque valde necessaria, eo ipso atte-stante, qui ait: "Estote mundi" (Jes. 1, 16), quia "ego mundos sum" (Ijob 33, 9).
XXVIII.Despre lungimea părului.
Toţi Fraţii Ordinului trebuie să aibă părul astfel tuns, încât să arate ordonat şi corespunzător atât priviţi din faţă cât şi din spate. Aceste reguli trebuie respectate întocmai şi în cazul favoriţilor şi al bărbii, pentru a nu putea fi observată creşterea neregulată a părului sau lipsa de graţie. Acelora care-l slujesc pe Creator curăţenia exterioară le este în egală măsură necesară ca şi cea interioară, conform mărturiei Acestuia Însuşi, care spune : « Fiţi curaţi« (Is. 1,16), pentru că « Eu sunt curat« (Iov 33,0).
XXIX. De ristris et laqueis. De rostris et laqueis, manifestum est esse gentile, et cum abho-minabile hoc omnibus agnoscatur, prohibemus et contradicimus, ut aliquis ea non habeat, immo prorsus careat. Aliis autem ad tempus famulantibus rostra et laqueos et capillorem superfluitatam et vestium immoderatam longitudinem habere non permittimus sed omnino con-tradicimus.
XXIX. Despre ghetele cu vârful întors şi despre legăturile ghetelor.
În privinţa ghetelor cu vârful întors şi a legăturilor ghetelor se consemnează faptul că acestea sunt păgâne şi, mai mult decât atât, sunt considerate ne-umane ; interzicem cu fermitate posesia, precum şi confecţionarea acestora. În acelaşi timp, nu îngăduim nici slujitorilor să aibă ghete cu vârful întors sau legături ale ghetelor, păr netuns sau veşminte de o lungime necorespunzătoare ; le interzicem aceste lucruri complet.
XXX. De numero equorum et armigerorum. Unicuique vestrorum militum tres equos licet habere, quia domus Dei templique Salomonis eximia paupertas amplius non permittit in prae-sentiarum augere, nisi cum licentia magistri. Solum autem armin-gerum singulis militibus eadem causa concedimus.
XXX. Despre numărul cuvenit de cai şi scutieri.
Fiecăruia dintre voi, Cavaleri, le este permis să aibă câte trei cai, pentru că ascetismul excepţional al Casei Domnului şi a Templului lui Solomon nu permite, în vremurile noastre, sporirea numărului de cai faţă de această măsură, fără îngăduinţa Maestrului. Din acelaşi motiv, îngăduim fiecăruia dintre cavaleri să aibă câte un singur om care să le poarte armele ( = scutier sau ucenic).
XXXI. Nullus armigerum gratis servientem feriat. Sed si gratis et caritative ille armiger cuiquam militi servit, non licet ei eum verberare, nec etiam qualibet culpa percutere (Vgl. BR cap. 70).
XXXI. Nimeni nu are voie să lovească scutierul care îl serveşte.
Unui Cavaler nu îi este permis să lovească scutierul care îl slujeşte din iubire şi spre lauda Domnului, şi nici să-l bată, pentru vreo vină.
XXXII. Qualiter ad tempus remanentes recipiantur. Omnibus militibus servire Jesu Christo animi puritate in eadem domo ad terminum cupientibus equos in tali cottidiano negotio idoneos et arma et quidquid eis necessarium fuerit, emere fideliter iubemus. Deinde vero ex utraque parte, aequalitate servata, bonum et utile appreciare equos iudicamus. Habeatur itaque pretium in scripto, ne oblivioni tradatur, et quidquid milit vel equis eius aut armigero erit ad victurm necessarium etiamque ferra equorum secundum facultatem domus ex eadem domo fraterna caritate impendatur. Si vero interim equos suos miles aliquo eventu in hoc servitio amiserit, magister, si facundia domus hoc (permittit), alios adminstret. Adveniente autem ternino repatriandi, medietatem pretii ipse miles divino amore conce-dat, alteram ex communi fratrum, si ei placeat, recipiat.
XXXII. Modul în care trebuie primiţi Cavalerii Oaspeţi (Cavaleri slujitori temporari).
Ordonăm ferm ca toţi Cavalerii care doresc să-L slujească în puritate sufletească pe Isus Christos în Casa menţionată ( = în Ordinul Templului), trebuie să-şi cumpere caii necesari unei astfel de întreprinderi, armele şi toate celelalte elemente necesare. Astfel decidem în privinţa faptului că, în egală măsură, caii trebuie aleşi în funcţie de valoarea acestora şi de scopul în care vor fi folosiţi. Pentru a evita neînţelegerile, preţul cailor trebuie stabilit în scris, şi tot ceea le este necesar Cavalerilor şi cailor acestuia sau ucenicilor, pentru supravieţuire, le va fi oferit din bunăvoinţa Ordinului, de către acesta din urmă, chiar şi potcoavele pentru cai. Dacă un Cavaler, pe timpul slujirii, pierde unul dintre aceste lucruri, Maestrul, în măsura în care îi este îngăduit de către procedura Ordinului, îi va procura un altul în schimb. La scurgerea termenului, pentru cel care vrea să se întoarcă acasă, Cavalerul trebuie să cedeze (Înloc. Ordinului), din iubire divină, jumătate din preţ, cealaltă jumătate o va primi, dacă i se cuvine, din banii fratelui.
XXXIII. Quod nullus iuxta propriam voluntatem incedat. Convenit his nempe militibus, qui nihil sibi Christo aliquid carius exi-stimant, propter servitium sanctum quod professi sunt, seu propter gloriam summae beatitudinis vel metum gehennea, ut oboedientiam indesinenter magistro teneant. Tenenda est itaque, ut mox ubi aliquid imperatum a magistro fuerit vel ab illo, cui magister mandatum dederit, sine mora ac si divinitus imperetur, moram pati nesciant in faciendo. De talibus enim ipsa veritas dicit: "Obauditu auris oboedivit mihi" (Ps 18, 45; Br 5, 2-5). Ergo hii (!) tales milites propriam voluntatem reli-quentes (BR 5,7) et alii (!) ad terminum servientes deprecamur et firmiter eis iubemus, ut sine magistri licentia, vel cui creditum hoc fue-rit, in villam ire non praesumant, praeter noctu ad Sepulcrum et ad orationes quae intra muros sanctae civitatis continentur. Hi vero ita ambulantes non sine custode, id est none sine milite aut fratre rema-nente nec in die nec in nocte iter inchoare audeant. In exercitu nam-que, postquam hospitati fuerint, nullus miles aut armiger aut famulus per atria aliorum militum causa videndi vel cum aliquo loquendi sine iussu, ut dictum est superius, incedat.Itaque dommuni consilio affir-mamus, ut in tali domo ordinata a Deo, nullus secundum propriam voluntatem militet aut qiiescat, sed secundum magistri imperium totus se incumbat, ut illam domini sententiam imitari valeat, qua dicit: "Non veni facere voluntatem meam, sed eius, qui misit me." (Joh. 6, 38, BR 5, 13).
XXXIII. Nimeni nu trebuie să se conducă după propria voinţă.
Fireşte, acest lucru se referă la cavaleri care nu sunt veneraţi mai mult decât Hristos, cu toate ca ei îl preamăresc pe Acesta în timpul slujbei sfinte, sau din teamă de mântuirea supremă sau de iad, se află necontenit sub ascultarea maestrului. Atâta timp cât maestrul sau persoana căreia acesta i-a încredinţat conducerea porunceşte ceva, atunci cavalerii, sub porunca înţelepciunii divine, trebuie să execute Ordinul fără nici o amânare. Pentru aceasta ne stă mărturie adevărul: “De vreme ce el m-a auzit, mi s-a şi supus” (ps. 18,45). De aceea îi rugăm pe aceşti cavaleri, care renunţă la voinţa proprie şi pe aceia care slujesc de multă vreme şi le poruncim insistent să nu meargă fără permisiunea maestrului în oraş la mormântul sfânt sau la locurile de rugăciune care se află în interiorul oraşului sfânt, decât în timpul nopţii. Cei care merg trebuie să fie însoţiţi de un păzitor, adică de un cavaler sau de un frate al Ordinului atât în timpul nopţii cât şi în timpul zilei. În campanii, după aşezarea taberei, nici un cavaler, paj sau servitor nu are voie să pătrundă în cortul altui cavaler din curiozitate sau să vorbească cu cineva fără să i se fi ordonat. Conform deciziei comune hotărâm ca în acest Ordin lăsat de Dumnezeu, nimeni să nu lupte sau să se odihnească după propria lui voinţă, mai mult decât atât, să se supună complet poruncilor date de maestru, pentru a fi în stare să urmeze cuvântul lui Dumnezeu care spune: “Nu am venit să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6,38).
XXXIV. Ut nullus nomantim quod erit ei necessarium quaerat. Hanc proprie consuetudinem inter ceteras ascribere iubemus et cum omni consideratione ob vitium quaerendi teneri praecipimus. Nullus igitur frater remanens assignanter et nominatim equum aut equita-teram vel arma quaerere debet. Quo modo ergo, si vero eius infirmitas aut equorum suorum debilitas aut armorum suorum gravitas talis esse agnoscitur, ut sic incedere sit damnum commune, veniat magistro vel cui est debitum ministerium post magistrum, et causam vera fide et pura firmitate ei demonstret. Inde namque in dispositione magistri vel post eum procuratoris res se habet.
XXXIV. Nimeni nu trebuie să poftească pentru sine ceea ce este necesar.
Noi poruncim ca să renunţe la acest obicei şi îl rugăm să fie atent la îmbogăţirea rapidă prin acapararea bunurilor pentru sine. Nici un frate al Ordinului nu are voie să deţină (pentru sine) un cal sau căpăstru sau armă. În cazul în care slăbiciunile sale sau oboseala cailor săi sau greutatea echipamentului său este atât de mare încât va pricinui daune comune, el va trebui să vină la maestru sau la acela care conduce în locul maestrului şi să-i povestească cu sinceritate faptele întâmplate. Măsurile care urmează vor fi luate de către maestru sau de către administratorul acestuia.
XXXV. De frenis et calcaribus. Nolumus omnino, ut aurum vel argentum quae sunt divitae perculia-res, in frenis aut in pectoralibus vel calcaribus vel in strevis unquam appareat nec alicui fratri remanenti emere liceat. Si vero caritative talia vetera instrumenta data fuerint, aurum et argentum taliter coloretur, ne splendidus color vel decor ceteris arrogantia videatur. Si nova data fuerint, magister provideat de talibus, quid faciat. XXXV. Despre căpăstre şi criptograme.
Interzicem prin aceasta montarea aurului sau argintului care simbolizează bogăţia, la căpăstre, la harnaşament, la criptograme sau la şei; de asemenea nici unui frate al Ordinului nu îi este permis să le cumpere. În cazul în care asemenea piese de echipament sunt primite cadou, aurul şi argintul trebuie să fie astfel colorat încât culoarea sclipitoare să nu pară ostentativă în ochii celorlalţi. Dacă se primesc cadouri noi, maestrul este cel care decide ce va face cu acestea.
XXXVI. Tegimen in hastis et clipeis non habeatur. Tegimen autem in clipeis et hastis et furelli in lanceis non habeantur, quia haec non proficuum immo damnum nobis omnibus intelliguntur.
XXXVI. Nu trebuie să existe învelitori la lănci şi scuturi.
Nu trebuie să se utilizeze învelitori peste scuturi, lănci şi ornamentele lăncilor deoarece aceasta nu este avantajos pentru noi toţi, ci dimpotrivă, dezavantajos.
XXXVII. De manducariis equorum. Nullus autem frater facere praesumat manducaria linea vel lanea id-circo principaliter facta nec habeat ulla excepto profinello.
XXXVII. Despre sacii cu hrană ai cailor.
Nici un frate nu trebuie să-şi confecţioneze saci de hrană din pânză sau bumbac; ei trebuie să folosească numai saci din plasă (de năvod).
XXXVIII. De licentia magistri. Licet magistro cuiquam dare equos vel arma vel quamlibet rem cuius-libet dare. At cuius res data fuerit, non pigeat ei, quia pro certo habe-at, si inde iratus fuerit, contra Deum agit (vgl. BR 54, 4). Utilis res cunctis hoc praeceptum a nobis constitutum, ut indeclinabiliter amodo teneatur.
XXXVIII. Despre puterea supremă a Maestrului.
Maestrului i se permite să dea unei persoane agreate cai, arme sau un lucru oarecare. El nu are voie să se supere, atunci când oferă acel obiect; dacă se supără, păcătuieşte în faţa lui Dumnezeu. Această lege lăsată de noi toţi şi în folosul tuturor trebuie să fie păstrată neschimbată în viitor.
XXXIX. Cambiare vel quarere nullus audeat. Nunc aliud restat, ut nullus audeat cambiare sua, frater cum fratre, sine licentia magistri et aliquid quaerere, nisi frater fratri et si parva res, vilis non magna.
XXXIX. Nici unul nu trebuie să schimbe sau să ceară.
Este de prisos ca vreunul să îndrăznească fără permisiunea maestrului să schimbe lucrul său cu al altui frate sau să ceară ceva ca de la frate la frate chiar dacă aceasta se referă la un lucru neînsemnat.
XL. De quaestu et acceptione. Verum enimvero si aliqua res sine queastu cuilibet fratri gratis data fuerit, deferat magistro vel dapifero. Si vero aliter suus amicus vel parens dare nisi ad suum opus noluerit, hoc prorsus non recipiat, do-nec icentiam a suo magistro habeat. In hac autem praedicata regula ministratores non continentur, quibus specialiter hoc ministerium de-betur et conceditur.
XL. Despre cerere şi primire.
În cazul în care unui frate i s-a oferit un lucru, fără ca acesta să-l ceară, fratele trebuie să i-l arate maestrului sau administratorului provinciei. În cazul în care prietenul său sau un părinte doreşte să-i ofere ceva pentru uzul personal, acesta trebuie să-l accepte numai după ce primeşte permisiunea maestrului său. Această regulă de mai sus nu este inclusă în serviciul administratorului, ci este lăsată în grija acestuia, în lipsa maestrului.
XLI. De malo et sacco. Sacculus et mala cum firmatura non conceduntur; sic exponantur, ne habeantur absque magistri licentia vel cui creduntur post eum domus negotia. In hoc praesenti capitulo procuratores et per diversas provin-cias degentes non continentur, nec ipse magister intelligutur.
XLI. Despre bagaj şi sacul de călărie.
Sacul de călărie şi bagajul nu sunt prevăzute cu închizătoare; astfel, ele nu pot fi utilizate fără permisiunea maestrului sau a aceluia căruia i s-a încredinţat Ordinul. Administratorii, maeştrii şi aceia care călătoresc prin diferite provincii fac excepţie de la regula prevăzută în acest capitol.
XLII. De legatione litterarum. Nullatenus (BR 54, 1) cuiquam fratrum litteras liceat a parentibus suis neque a quoquam hominum nec sibi invicem accipere vel dare sine iussu magistri vel procuratoris. Postquam licentiam frater habuerit, in magistri praesentia, si ei placeat, legantur. Si vero etiam a parentibus suis ei quicquam directum fuerit, non praesumat sucipere illud, nisi prius indicatum fuerit (BR 54,2) magistro. In hoc autem capitulo magi-ster et domus procuratores non continentur.
XLII. Expedierea scrisorilor.
Fratele poate primi scrisori de la părinţi, de la o anumită persoană sau de la alţi membrii ai ordinului, sau poate expedia scrisori numai cu permisiunea maestrului sau a locţiitorului acestuia. După ce fratele a primit permisiunea, scrisoarea trebuie citită în prezenţa maestrului, dacă aceasta este dorinţa acestuia. În cazul în care fratele a primit ceva de la părinţii săi, el nu poate să intre în posesia acelui obiect fără a-l anunţa în prealabil pe maestru. Acest capitol nu se referă la maestru şi la marele secretar al Ordinului.
XLIII. De fabulatione propriarum culparum. Cum omne verbum otiosum (vgl. Mt 12, 36) generare agnoscatur pec-catum, quid ipsi iactantes depropriis culpis ante districtum iudicem dicturi sunt? Ostendit propheta, qui ait: "Obmutui et silui a bonis" (Ps 39, 3). Si a bonis eloquiis propter taciturnitatem interdum debet taceri, quanto magis a malis verbis propter poenam peccati debet cessari? (Br 6,2). Vetamus igitur et audacter contradicimus, ne aliquis frater remanens probrositates, (vel) ut melius dicam, stultitias, quas in saeculo in militari negotio enormiter egit, et carnis delectationes miserimarum mulierum cum fratre suo vel aliquo alio commemorare audeat. Et si forte aliquem talia sibi referentem audierit, obmutescere faciat vel quam citius pote-rit, vcicino pede oboedientiae (BR 5,8) inde discedat et olei venditori aurem cordis non praebeat.
XLIII. Despre recunoaşterea propriilor greşeli.
Cu toate că este cunoscut că fiecare cuvânt inutil înseamnă păcat, atunci ce vor spune aceia în faţa Marelui Judecător, când se laudă cu propria vinovăţie? Aşa ne învaţă profetul când spune: “Aşa am amuţit şi am tăcut …” (ps. 39,3). Cu cât ne încredinţăm mai mult tăcerii şi cuvântului bun, cu atât suntem feriţi de pedeapsa păcatului şi de vorba rea. Interzicem astfel categoric, ca vreun frate al Ordinului să se îndoiască sau să povestească cuiva atât faptele ruşinoase sau mai bine zis nechibzuinţa, pe care a arătat-o el faţă de normele impuse de serviciul cavaleresc precum şi să povestească despre plăcerile carnale cu femei rele ale vreunuia dintre fraţii săi. Iar dacă a auzit acestea povestite de altcineva, trebuie să-l îndemne pe acela la tăcere, sau dacă este mai uşor, să se îndepărteze cu pas vioi din acel loc. Şi să nu-şi împrumute urechea inimii unui vânzător de ulei.
XLIV. Quod nullus cum ave accipiat aliam avem. Quod nullus avem cum alia ave accipere audeat nos communiter iudi-camus. Non convenit enim religioso mundanis delectationibus inhae-rere, sed domini praecepta libenter audire, orationi frequenter incum-bere, mala sua praeterita cum lacrimis vel gemitu cotidie Deo in ora-tione confiteri (BR 4,55-57). Cum homine quidem talia operante cum accipitre vel alia ave nullus frater remanens hac principali causa ire praesumat.
XLIV. Nici unul nu trebuie să prindă o pasăre cu o altă pasăre.
Decidem în unanimitate ca nimeni să nu se opună deciziei de a nu prinde o pasăre cu o altă pasăre. Nu se cade un bărbat al Ordinului să umble după plăceri lumeşti, mai mult decât atât, acesta trebuie să asculte cu supunere poruncile Domnului, să cadă în genunchi în rugăciune, să-şi recunoască păcatele săvârşite anterior în rugăciunea zilnică către Dumnezeu, în lacrimi şi suspine. Nici un frate al Ordinului nu ar trebui să intre în contact, din principiu, cu un asemenea om, care se comportă astfel cu uliul său sau cu o altfel de pasăre.
XLV. Ut omnem occasionem venationis caveant. Cum omni religioso ire deceat simpliciter et sine risu, humiliter et non multa verba sed rationabilia loqui et non sit clamosus in voce (BR 7,60), specialiter iniungimus et praecipimus omni fratri professo, ne in bosco cum arcu vel abalista iaculari audeat, nec cum illo, qui hoc fe-cerit, ideo pergat, nisi gratia eum custodiendi a perfido gentili, quo-niam est certum, quod vobis specialiter creditum est et debitum pro fratribus vestris animas ponere (vgl. 1 Joh 3, 16) etiamque incredulos, qui semper virginis filio inimicantur, de terra delere; - ne cum cane sit ausus clamare vel garrulare, nec equum suum cupiditate accipiendi feram pungat.
XLV. Trebuie să evitaţi orice posibilitate de a vâna.
Deoarece pentru fiecare bărbat din Ordin s-a decis şi s-a interzis să meargă fără să râdă, să spună cuvinte puţine şi gândite în prealabil, să nu strige, mai adăugăm la aceasta şi rugăm pe fiecare frate al Ordinului să nu tragă cu arcul sau cu arbaleta atunci când se află în pădure şi să nu se însoţească cu cineva care face acest lucru; motivul este de a-l proteja de păgâni. Căci este clar că voi sunteţi însărcinaţi şi că datoria voastră este de a vă da viaţa pentru fraţii voştri şi de a-i alunga de pe pământ pe necredincioşii care nu cred în Fiul fecioarei. De asemenea, nu este permis să faceţi concesii, să strigaţi sau să staţi la taifas cu unul dintre fraţi sau să vă împingeţi calul din curiozitate după pradă.
XLVI. De leone nullum datur mandatum. De leone non hoc dedimus praeceptum, quia "ipse circuit quarens quem devoret" (1 Petr 5,8) et "manus eius contra omnes omniumque manus contra eum" (Gen 16,12).
XLVI. Cu privire la lei, nu s-a scris nici o lege.
O lege cu privire la lei nu dăm deoarece “acesta umblă şi caută pe cine să înghită” (1.Petr. 5,8), şi “Mâna lui împotriva tuturor, mâinile tuturor împotriva lui” (Gen. 16,12).
XLVII. De omni re super vos quaesita iudicium audite. Novimus quidem persecutores sanctae ecclesiae innumerabiles esse et hos, qui contentionem non amant, incessanter crudeliusque in-quietare festinant. In hac igitur concilii sententia serena consideratione pendeat, ut, si aliquis in partibus orientalis regionis vel in quocumque alio loco super vos rem aliquam quaesierit, vobis per fideles et veri amatores iudices audire iudicium praecipimus, et quod iustum fuerit indeclinabiliter vobis facere similiter praecipimus.
XLVII. Pentru fiecare cerere din partea voastră, trebuie să vă supuneţi hotărârii.
Noi ştim că prigonitorii bisericii sfinte sunt nenumăraţi şi se grăbesc ca să-i neliniştească necontenit şi straşnic pe aceia, cărora nu le place cearta. După părerea conciliului şi în urma unei examinări clare s-au decis următoarele: dacă vreunul din părţile Orientului apropiat sau dintr-un alt loc oarecare are vreo pretenţie asupra voastră, noi hotărâm ca sentinţa să fie luată de către un judecător de încredere şi iubitor de adevăr. În aceeaşi măsură ordonăm ca ceea ce a fost recunoscut ca fiind drept să se îndeplinească irevocabil.
XLVIII. Similiter de omnibus rebus vobis subtractis. Haec eadem regula in omnibus rebus vobis immerito ablatis perenni-ter iubemus ut teneatur.
XLVIII. La fel, trebuie să acţionăm şi asupra lucrurilor care vi s-au luat.
Noi ordonăm ca această regulă să fie valabilă pentru voi toţi, pentru toate bunurile care vă aparţineau.
XLIX. Ut liceat eis habere terras. Divina, ut credimus, providentia a vobis in sanctis locis sumpsit initium hoc genus novum religionis, ut videlicet religioni militiam admisceretis et sic religio per militiam armata procedat, hostem sine culpa feriat. Iure igitur iudicamus, cum milites templi dicamini, vos ipsos ob insigne meritum et speciale probitatis donum terram et homines habere et agricolas possidere et iuste eos regere, et institutum debitum vobis specialiter debur impendi.
XLIX. Dacă aveţi voie să deţineţi moşii.
Pe baza legilor divine, după cum credem, noua formă a evlaviei a fost întemeiată de voi în ţara sfântă deoarece în mod evident aţi adăugat evlaviei cavalerismul şi astfel evlavia înarmată prin cavalerism a ieşit la luptă şi a omorât duşmanul fără a da vina pe sine. Pe bună dreptate decidem că aţi fost numiţi Cavaleri ai Templului, că datorită câştigului remarcabil şi darului special al curajului puteţi avea pământ şi oameni, puteţi poseda ţărani şi puteţi să-i conduceţi; iar contribuţia stabilită trebuie să fie respectată.
L. De infirmis militibus et aliis fratribus. Male habentibus super omnis adhibenda est (BR 36,1) enim cura pervigil et quasi Christo eis serviatur, ut evangelium: "Infirmus fui et visitastis me" (Mt 25,36) memoriter teneatur. Hi etenim diligenter et patienter portandi sunt, quia de talibus superna retributio indubitanter acquiritur (BR 36,5).
L. Despre cavalerii bolnavi şi alţi fraţi.
Bolnavului trebuie să-i fie acordată o mai mare atenţie după cum Iisus Hristos a acordat şi după cum este menţionat în Evanghelie: “Am fost bolnav şi m-aţi cercetat” (Mt. 25,36). Acest lucru trebuie păstrat cu sfinţenie în memorie. Bolnavii trebuie îngrijiţi cu răbdare deoarece prin ei noi câştigăm răsplata cerească.
LI. De procuratoribus infirmorum. Procuratoribus vero infirmantium omni observantia atque pervigili cura praecipimus, ut quaecumque sustentationi diversarum infirmitatum sint necessaria, fideliter ac diligenter iuxta domus facultatem eis ad-ministrent, verbi gratia carnem et volatilia et cetera, donec sanitati reddantur.
LI. Despre îngrijitorii de bolnavi (asistenţi medicali).
Îngrijitorilor de bolnavi le permitem cu deosebită stimă şi grijă atentă ca ei să se îngrijească de bolnavi şi să le asigure necesarul, de exemplu carne de animale sau de păsări, pentru ca aceştia să suporte diferitele boli până când sănătatea le va fi dăruită din nou.
LII. Ut nullus alium ad iram provocet. Praecavendum est nempe non modicum, ne aliquis aliquem commo-vere ad iram praesumat, quia propinquitate et vinculo divinae frater-nitatis tam pauperes quam potentes summa clementia aequaliter astrinxit.
LII. Nici unul nu trebuie să-l provoace pe celălalt la mânie.
Nu trebuie să aşteptăm în mod deschis momentul în care să-l provocăm pe celălalt la mânie deoarece marea prietenie îi uneşte într-o egală măsură pe cei săraci cu cei bogaţi prin rudenie, prin alianţă sau prin fraternitate supranaturală.
LIII. De coniugatis. Fratres autem coniugatos hoc modo habere vobis permittimus, ut, si fraternitatis vestrae beneficium et participationem unanimiter petunt, uterque substantiae suae portionem et quicquid amplius acquisierint, unitati communis capituli post mortem concedant et interium hone-stam vitam exerceant et bonum agere fratribus studeant; sed veste candida et chlamide alba non incedant. Sie vero mariuts ante obierit, partem suam fratribus relinquat et coniux de altera vitae sustenta-mentum habeat. Hoc enim iniustum consideramus, ut cum fratribus Deo castitatem promittentibus fatres huiusmodi in una eademque domo maneant.
LIII. Despre cei căsătoriţi.
Noi vă permitem să aveţi fraţi căsătoriţi printre voi în cazul în care aceştia cer să i-a parte la actele de vitejie şi la frăţia voastră, fiecare conform dorinţei lui, iar tot ceea ce va dobândi pe parcurs să lase moştenire după moarte Casei comune a Ordinului, iar între timp să ducă o viaţă onorabilă şi să se ostenească să facă numai bine fraţilor; ei nu au voie să poarte veşminte albe şi pelerină albă. Dacă unul dintre cei căsătoriţi moare, acesta îşi lasă partea sa fraţilor, iar soţia va fi întreţinută de membrii Ordinului. Noi considerăm drept ilegal ca să trăiască în aceeaşi casă fratii (frate cu sora), după cum este scris în legea castităţii date de Dumnezeu.
LIV. Ut amplius non liceat habere sorores. Sorores quidem amplius periculosum est coadunare, quia antiquus hostis femineo consortio complures expulit a recto tramite paradisi. Ideoque fratres carissimi, ut integritatis flos inter vos semper appareat, hac consuetudine amodo uti non licet.
LIV. Nu este permis să ai surori.
Este cu siguranţă periculos ca să te însoţeşti cu surori deoarece bătrânul duşman a întors pe mulţi de pe cărarea dreaptă către paradis. De aceea frate scump nu-ţi este permis în viitor să păstrezi acest obicei pentru ca floarea purităţii să răsară mereu printre voi.
LV. Quod non sit bonum participare cum excommunicatis. Hoc fratres valde cavendum atque timendum est, ne aliquis ex Christi militibus homini excommunicato (BR 26,1) nominatim ac publice ali-quo modo se iungere aut res suas accipere praesumat, ne anathema maranatha similiter fiat. Si vero interdictus tantum fuerit, cum eo parti-cipationem habere remque suam caritative accipere non immerito licebit.
LV. De ce nu este bine să te însoţeşti cu cei excomunicaţi.
Dragi fraţi, trebuie să vă temeţi şi să vă păziţi ca nici unul dintre Cavalerii lui Hristos să intre în contact cu un om excomunicat sau în aceeaşi măsură să primească obiecte de la el şi prin aceasta să se autoexcludă din Ordin. Chiar dacă numai unul dintre ei a primit Interdicţia excomunicat, este interzisă să intrarea în contact sau faci ceva pentru el din dragoste.
LVI. Qualiter milites recipiantur. Si quis (BR 60,1) miles ex massa perditionis vel alter saecularis, vo-lens saeculo renuntiare, vestram vitam communem elegerit, non ei statim assentiatur, sed, iuxta illud apostoli: "Probate spiritus, si ex Deo sunt" (1 Joh 4,1), ei ingressus concedatur (BR 58,1-3). Legatur itaque regula (BR 58,9) in eius praesentia, et si ipse praeceptis expositae regulae diligenter obtemperaverit, tunc, si magistro et fratribus eum recipere placuerit, convocatis fratribus desiderium et petitionem suam cunctis animi puritate patefaciat. Deinde vero terminus probantionis in consideratione et providentia magistri secundum honestatem vitae petentis omnino pendeat. LVI. Pe ce criterii sunt acceptaţi cavalerii.
În cazul în care un cavaler din mulţimea de muritori, sau un alt pământean decide să renunţe la lume şi să-şi aleagă viaţa voastră în comun, nu trebuie să vă daţi acordul imediat. Mai mult, ar trebui să vă conduceţi după cuvântul apostolului: “Cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu” (1.Ioan 4,1) şi să-i acordaţi un timp de probă. În prezenţa sa trebuie să-i fie citite regulile, iar dacă cel care doreşte să devină cavaler respectă regulile explicate cu stricteţe, atunci el poate fi acceptat în ordin dacă este plăcut de către maestru şi de către fraţi, iar dorinţa şi cererile sale trebuie să fie prezentate deschis tuturor fraţilor adunaţi. Durata timpului de probă trebuie să depindă de părerile şi de punctele de vedere ale maestrului conform cu onestitatea deprinderilor solicitantului.
LVII. Si omnes fratres sunt vocandi ad consilium. Non semper omnes fratres ad consilium convocare (BR 3,3) iubemus, sed quos idoneos et consilio providos magister cognoverit. Cum au-tem de maioribus tractare voluerit, ut est dare communem terram, vel de ipse ordine disceptare, aut fratrem reciepere, tunc omnem congre-gationem, si magistro placet, convocare (BR 3,1) est competens; au-ditoque communis capituli consilio, quod melius et utilius magister consideravit, illud agatur (BR 3,2).
LVII. Când sunt chemaţi toţi fraţii la sfat.
Nu suntem de acord ca toţi fraţii să se întâlnească fără excepţie la sfat; permitem mai mult acelora care îl recunosc pe maestru ca cea mai potrivită persoană în a conduce sfatul. În cazul în care el doreşte să transmită ceva important ca de exemplu să împartă teritoriul comun sau să schimbe anumite legi din Ordin sau să accepte un frate, atunci maestrul are posibilitatea să cheme întreaga congregaţie, dacă îi face plăcere; după participarea tuturor fraţilor la sfat, maestrul va alege ceea ce este mai bun şi mai folositor.
LVIII. Qualiter fratres oportet orare. Orare fratres, prout animi vel corporis affectus postulaverit, stando aut sedendo, tamen cum summa reverentia simpliciter (BR 52,4, vgl. cap. 20) et non clamose, ut unus alium non conturbet, communi consilio iubemus.
LVIII. Cum trebuie să se roage fraţii.
Noi hotărâm prin vot comun ca fraţii să se roage stând sau şezând fiecare după starea sufletească sau după starea corporală, însă cu veneraţie, simplu şi nu strigând pentru a nu-i deranja pe ceilalţi.
LIX. De fide servientium. Agnovimus nempe complures ex diversis provinciis, tam clientes quam armigeros, pro animarum salute animo ferventi ad terminum cupientes in domo vestra mancipari. Utile est autem, ut fidem eorum accipiatis, ne forte veteranus hostis in Dei servitio aliquid furtive vel indecenter eis intimet, ut a bono proposito repente exterminet.
LIX. Despre jurământul solemn al slujitorilor.
Noi am luat la cunoştinţă că destul de mulţi bărbaţi din diferite ţări, atât vasali cât şi scutieri s-au alăturat Ordinului vostru cu inima înflăcărată pentru a-şi mântui sufletul. Este necesar să pretindem de la ei un jurământ solemn pentru ca duşmanul bătrân să nu le fure ceva cât sunt în slujba lui Dumnezeu sau să le şoptească lucruri necuviincioase a-i distrage de la planul lor.
LX. Qualiter pueri recipiuntur. Quamvis regula sanctorum patrum pueros in congregatione permittat habere, nos de talibus non collaudamus vos onerare unquam. Qui vero filium suum vel propinquum militari religione perenniter dare vo-luerit, ad annos, quibus armata manu possit viriliter inimicos Christi de terra sancta delere, eum nutriat. Dehinc secundum regulam in medio fratrum pater vel parentes eum statuant et suam petitionem cunctis patefaciant (BR 59,1). Melius est enim in pueritia non vovere quam postea facus vir enormiter retrahere.
LX. Cum sunt acceptaţi tinerii.
Cu toate că regula Tatălui Sfânt ar permite să primim tineri în comunitate, noi nu suntem deacord cu aceasta în totalitate. Cine doreşte să-şi aducă fiul sau o cunoştinţă în Ordinul Cavaleresc, trebuie să-l educe până când acesta poate alunga duşmanii lui Hristos din ţara sfântă, cu braţul înarmat. Pentru aceasta tatăl sau părinţii trebuie să-l aducă în mijlocul fraţilor care urmează regulile Sfântului Benedict şi să facă publică dorinţa lui. Căci este mai bine să depui jurământul încă din copilărie, decât să te opui regulilor, mai târziu, când ai devenit bărbat.
LXI. Qualiter senes honorare debent. Senes autem pia consideratione secundum virium inbecillitatem sup-portare ac diligenter honorare oportet; et nullatenus districte in his, quae corpori sunt necessaria, teneantur, tamen salva auctoritate re-gulae (BR cap. 37).
LXI. Cum sunt cinstiţi bătrânii.
Bătrânii trebuie să fie acceptaţi cu consideraţie în ciuda neputinţei trupeşti şi trebuie cinstiţi cu atenţie; în nici un caz nu trebuie să fie desconsideraţi şi excluşi de la a-şi revendica drepturile în faţa legii.
LXII. De victu et vestitu fratrum. Illud quoque congrue et rationabiliter manutenendum censemus, ut omnibus fratribus remanentibus victus secundum loci facultatem ae-qualiter tribuatur. Non est enim utilis personarum acceptio sed infir-mitatum necessaria est consideratio (BR 34,1).
LXII. Despre modul de viaţă şi îmbrăcămintea fraţilor.
Noi menţionăm că este corespunzător şi drept să oferim tuturor fraţilor de Ordin modul de viaţă după posibilităţile locului. Deoarece aspectul exterior al unei persoane nu este de nici un folos, numai consideraţia pentru nevoile bolnavilor.
LXIII. De freatriubs, qui per diversas provincias diriguntur. Fratres vero, qui per diversas provincias (BR 1,10); vgl. cap. 50, 51, 67) diriguntur, regulam, in quantum vires expetunt, servare in cibo et potu et ceteris studeant et irreprehensiblitier vivant, ut et "ab his, qui foris sunt, bonum testimonium habeant" (1 Tim 3,7), religionis proso-situm nec verbo nec actu polluant sed maxime omnibus, quibus se coniunxerint, salea sapientia et bonorum operum exmplis condimen-tum praebeant. Apud quem hospitari decreverint, fama optima sit de-coratus, et, si fierei potest, domus hospitis in illa nocte nunquam de-habeat lumen, ne tenebrosus hostis occasionem aliqam, quod absit, inferat. Ubi autem milites non exommunicatos congregare audierint, illuc pergere, non considerantes tam temporalem utilitatem, uam ae-ternam animarum illorum salutem, dicimus. Illis autem fratribus in ultramarinis partibus spe subvectionis ita directis hac conventione eos, qui militari ordini se iungere perenniter voluerint, recipere collauda-mus, ut in praesentia episcopi illius provinciae uterque conveniant et voluntatem petentis praesul audiat. Audita itaque petitione mittat eum frater ad magistrum et ad frateres, qui sunt ad templum, quod est in Ierusalem, et si vita eius est honesta talique consortio digna, miseri-corditer recipiatur, si magistro et fratgribus bonum videtur. Si vero interim obierit, pro labore et fatigatione, quasi uni ex fratribus totum beneficium et fraternitias pauperum commilitonum Christi ei impen-datur.
LXIII. Despre fraţii trimişi prin diferite ţări.
Fraţii care sunt trimişi prin diferite ţări trebuie să respecte toate regulile impuse referitoare la mâncare şi băutură, atâta timp cât mai sunt în puteri, trebuie să trăiască fără păcat pentru că “ei trebuie să aibă şi mărturie bună de la cei de afară” (1 Tim 3,7), să nu păteze jurământul nici prin cuvânt, nici prin faptă şi să ofere tuturor, celor cu care intră în contact rădăcina unei înţelepciuni sănătoase şi a unei lucrări bune. La cine se vor decide să caute adăpost, acela trebuie să fie de bună credinţă, şi dacă este posibil în casa care se vor adăposti să nu ardă pe timpul nopţii lumina, pentru ca duşmanul întunericului să nu aibă posibilitatea să distrugă ce Dumnezeu adăposteşte. Unde aud că se adună cavalerii excomunicaţi să plece într-acolo nu în folosul timpurilor, ci în aceluia al mântuirii eterne. Noi cinstim pe acei fraţi care au fost trimişi în alte ţări de acea parte a mării, pe aceia care au vrut să se unească pe vecie Ordinului cavaleresc, ţinând cont de obiceiuri că în timpul episcopului fiecare provincie se unea şi episcopul prelua voinţa solicitantului. După rugăciunea spusă de el, fratele îl trimitea la maestru şi la ceilalţi fraţi care slujeau la templul, care se afla la Ierusalim, iar când viaţa respectivului era cinstită şi respectabilă, atunci el putea fi acceptat ca milostiv, dacă acest lucru era apreciat de maestru şi de fraţi. Dacă între timp acesta murea din cauza sărăciei sau a epuizării fizice, i se aducea ca unuia dintre fraţi întregul omagiu al binefacerii şi fraternităţii cavalerilor săraci.
LXIV. De decimis recipiendis. Credimus namque affluentibus relictis divitiis vos spontaneae pau-pertati esse subiectos. Unde decimas vobis communi vita viventibus iuste habere hoc modo demonstramus. Si episcopus ecclesiae, cui decima iure debetur, vobis caritative eam dare voluerit, assensu communis capituli de illis decimis, quas tunc ecclesia possidere vide-tur, vobis tribuere debet. Si autem quislibet laicus adhuc illam ex pa-trimonio suo damnabiliter amplectiutur et se ipsum in hoc valde re-darguens vobis eandem reliquerit, ad nutum eius qui praeest tantum, sine consensu capituli id agere potest.
LXIV. Despre respectarea zeciuielii.
Noi ştim că aţi renunţat la bogăţiile lumeşti şi v-aţi dedicat de bună voie sărăciei. De aceea afirmăm că voi cei care duceţi o viaţă în comun trebuie să ţineţi pe drept cuvânt legea zeciuielii. Dacă episcopul unei biserici recunoaşte pe bună dreptate legea zeciuielii şi vrea să v-o ofere cu milostivire, atunci el trebuie să vă înmâneze a zecea parte din moştenire prin acordul capitolului său general despre legea zeciuielii, care este recunoscut în mod oficial de biserică. Dacă vreun laic a obţinut până acum într-un mod necuviincios a zecea parte din moştenire şi prin aceasta s-a dovedit a fi mincinos, şi vrea să se lase în seama voastră, el poate face acest lucru prin consimţământul episcopului, fără acordul capitolului.
LXV. De levibus et gravioribus culpis. Si aliquis frater loquendo aut militando aut aliter aliquid leve deliquerit, ipse ultro delictum suum satisfaciendo magistro ostendat et de livibus, si in consuetudine non habentur, levem poenitentiam habeat. Sie vero eo latente per aliquem alium culpa cognita fuerit, maiori et evidentiori subiaceat disciplinae et emendationi (BR 46,1-4). Si autem grave (vgl. BR cap. 44) erit delictum, retrahatur a familiaritate fratrum, nec cum illis simul in eadem mensa edat, sed solus refectionem sumat, dispen-sationi et iudicio magstri totus se incumbat, et salvus in die iudicii permaneat.
LXV. Despre delictele minore şi majore.
In cazul în care un frate se face vinovat de un delict minor în vorbire, în timpul serviciului sau într-un alt mod, acesta trebuie să-şi recunoască greşeala în faţa maestrului, pentru a se îndrepta; dacă este vorba de o greşeală minoră, care nu I-a devenit deja un obicei, atunci el trebuie să primească un canon de penitenţă. Dacă el îşi ascunde vinovăţia, care este mai târziu descoperită de altcineva, cavalerul va fi pasibil de o pedeapsă mult mai mare şi mai evidentă. In cazul în care un frate se face vinovat de un delict major, el trebuie să fie înlăturat din frăţie, i se interzice în acelaşi timp să mănânce cu ceilalţi la masă, i se porunceşte să mănânce singur şi să se supună complet îndurării şi hotărârii maestrului, pentru ca în ziua judecăţii să se menţină sfânt.
LXVI. Qua culpa frater amplius non recipiatur. Ante omnis providendum est, ne quis frater potens aut impotens, fortis vel debilis, volens se exaltare ac paulatim superbire, ac suam culpam deferendere, indisciplinatus remaneat, sed si emendare noluenrit, ei districtior correptio accedat (BR 28, 1-2). Quod si piis ammonitionibus et fusis pro eo orationibus (vg. BR Cap. 27) emendare noluerit, sed in superbiam magis ac magis se erexerit, tunc secundum apostolum de pio eradicetur grege: "Auferte malum ex vobis" (1 Kor 5,13). Necesse est, ut a societate fratrum fidelium ovis morbida removeatur (BR 28, 6-8). Ceterum magister, qui baculum et vigam manu tenere debet, baculum videlicet, quo aliorum virium imbecillitates sustentet, virgam vero, qua vitia delinquentium zelo rectitudinis feriat, consilio patriar-chae et spirituali consideratione id agere studeat, ne, ut ait beatus Maximus (S. Maximi ep. Taurinensis Homil. 107). "aut solutior lenitas cohibentiam praebat peccandi, aut immoderatra serveritas a lapsu non revocet delinquentem".
LXVI. Din ce cauză un frate nu mai poate fi păstrat în Ordin.
Înainte de toate trebuie observat, că nici un frate, indiferent că este puternic sau mai puţin puternic, tare sau slab, arogant şi atotputernic şi vrea să-şi justifice vina, nu rămâne nepedepsit. În cazul în care el nu doreşte să se îndrepte, lui trebuie să i se dea o pedeapsă mai aspră. Dacă nici ca urmare a mustrărilor binevoitoare şi a rugăciunilor săvârşite pentru el cavalerul nu doreşte să-şi îndrepte greşelile, cu atât mai mult să evolueze în trufia sa, atunci el trebuie să fie exclus din ceata pioşilor, după cuvântul Apostolului: “Scoateţi afară pe cei răi“(I.Cor 5,13). Este necesar ca oaia râioasă să fie scoasă din comunitatea fraţilor credincioşi. Maestrului, care ţine în măna sa nuiaua şi bastonul, îi mai rămâne, cu bastonul să sprijine pe cei slabi, iar cu nuiaua, să pedepsească la mânie pe cei păcătoşi; apoi el năzuieşte să rezolve aceste probleme prin consfătuirea cu patriarhul şi prin chibzuiala spirituală, ca prin aceasta, după cum spune şi Sfântul Maxim, să mijlocească prin bunătate atât stăruinţa culpabilităţii, precum şi să-l îndepărteze pe păcătos de la săvârşirea păcatului, însă nu prin rigori de prisos.
LXVII. Quo tempore fratres utantur lineis camisiis. Inter ceterea quidem pro nimio ardore orientalis regionis misericorditer consideramus, ut a paschali sollemnitate usque ad omnium sanctorum sollemnitatem unicuique una camisia linea tantum, non ex debito sed sola gratia, detur - illi dico, qui ea uti voluerit -, alio autem tempro ge-neraliter comnes camisias laneas habeant.
LXVII. Când trebuie să folosească fraţii cămăşi din pânză.
Printre altele noi considerăm că se pot purta cămăşi de pânză în timpul căldurilor mari din Orient; acestea se dau nu din obligaţie, ci numai din milă-şi numai acelora, care au nevoie de ele- ele se pot purta de la Sărbătoarea Paştelui până la Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor; în timp ce în alte perioade se poartă cămăşi de bumbac.
LXVIII. In quibus pannis iaceant. Singulus quidem per singula lecta dormire, non aliter, nisi permaxima causa vel necessitas evenerit, communi consilio collaudamus. Lectua-lia vero vel lectisternia moderata dispensatione magistri unusquique habeat (BR 22, 1-2; vgl. cap. 55). Credimus enim post saccum cul-citram et coopertorium unicuique sufficere. Qui vero ex his uno care-bit; carpitam heabeat, et in omni tempore tegimine lineo vel veluso frui bene licebit. Vestiti autem camisiis et femoralibus semper dormiant (BR 22, 5). Dormientibus itaque fratribus iugiter usque ad mane nun-quam desit lucerna.
IXVIII. În ce aşternut trebuie să doarmă.
În deplin acord am hotărât ca fiecare să doarmă în patul său şi nu altfel, cu excepţia unui motiv foarte bine întemeiat sau a unei necesităţi. Fiecare trebuie să aibă un aşternut sau o saltea după administrarea chibzuită a maestrului. Susţinem, că fiecăruia îi este de ajuns un sac cu paie, o pernă mică şi o pătură. Cine renunţă la acestea, trebuie să aibă un aşternut, să se comporte tot timpul bine şi să-şi procure o pătură de in sau de postav. Fraţii trebuie să doarmă întotdeauna îmbrăcaţi cu cămaşă şi pantaloni. Fraţilor care dorm nu trebuie să le lipsească niciodată o lumânare, care să ardă până dimineaţa.
LXIX. De vitanda murmuratione. Aemulationes, invidias, livorem, murmur, susurrationes, detractationes divina ammonitione vitare et quasi quandam pestem fugere vobis praecipimus. Studeat igitur unusquisque vigilanti animo, ne fratrem suum clam culpet aut reprehendat, sed illud apostoli curiose secum animadvertet: "Ne sis criminator et susurro in populo" (Lev 19, 16). Cum autem frater fratrem liquide aliquid peccasse cognoverit, pacifice et fraterna pietate iuxta Domini praeceptum (BR 23,2) inter se et illum solum corripiat. Et si eum non audierit, alium fraterem adhibeat. Sed si utrumque contempserit, in conventu publice orbiurgetur coram omni-bus (BR 23,3) Magnae enim caecitatis sunt, qui alios detrahunt, ni-miae sunt infelicitatis, qui se a livore minime custodiunt, unde in anti-quam versuti hostis nequitiam demerguntur.
LXIX. Despre cei ursuzi.
Noi poruncim ca prin mustrarea sfântă să înlăturăm gelozia, pizma, invidia, îmbufnarea, intriga şi înjosirea si să le ocolim aşa cum ocolim ciuma. Fiecare trebuie să vegheze , ca să nu îl învinovăţească sau să-l mustreze pe fratele său pe nedrept, cu atât mai mult cu cât ne stă mărturie cuvântul Apostolului: ”Să nu umbli cu clevetiri în poporul tău”(Lev.19,16). Dacă vreun frate l-a neîndreptăţit pe alt frate, acesta trebuie să i se adreseze cu o bunătate frăţească şi prietenească, după cum a poruncit Dumnezeu şi dacă a greşit sa îl dojenească între patru ochi. Dacă acesta nu îl ascultă, atunci se cere ajutorul unui alt frate. Dacă nici de data aceasta el nu ascultă de cuvântul celor doi fraţi, el va trebui să fie chemat în faţa tuturor şi să dea socoteală. Orbi sunt aceia care îi înjosesc pe oameni şi îi nefericesc pe aceia, care se pot apăra prea puţin în faţa urii, în timp ce ei se cufundă în vechea răutate a duşmanului perfid.
LXX. Ne attendant vultum mulieris. Periculosum esse credimus omni religioso vultum mulieris nimis at-tendere, et ideo nec viduam nec virginem nec matrem nec sororem nec amitam nec ullam aliam feminam aliquis ex fratribus osculari praesumat. Fugiat ergo feminea oscula Christi militia, per quae solent homines seapius periclitari, ut pura consicientia et secura vita in con-spectu domini perenniter valeat conversari.
LXX. Nu trebuie să priviţi în ochii unei femei.
Fiecărui bărbat al Ordinului i se interzice să privească în faţă o femeie, sau să sărute o văduvă, o fecioară, pe mama sa, pe sora sa, pe mătuşa sa, sau pe oricare dintre femei. Cavalerii lui Hristos trebuie să se abdică de la sărutul unei femei, prin care viaţa bărbatului poate fi pusă uneori în pericol, pentru că numai cu o conştiinţă fără de păcat pot să îşi petreacă viaţa în Hristos.
LXXI. Ut nullus compater amplius fiat. Omnibus quidem tam militibus quam clientibus generaliter praecipi-mus, ut nullus amodo infantes levare a fonte praesumat, et non sit ei pudor in tali sacramento compatres et commatres refutare, quia talis pudor magis adducit gloriam quam peccatum et proculdubio non parat femineum osculum, immo expellit opprarium.
LXXI. Nici unul nu trebuie să fie naş.
Noi poruncim tuturor cavalerilor Ordinului şi membrilor să nu fie naşi; nu este ruşinos să refuzi a fi naş sau naşă, deoarece acest refuz poate fi considerat ca onoare, ci nu ca păcat, iar mai ales când nu primeşti nici un sărut de la o femeie, poţi fi sigur, că ruşinea a dispărut.
LXXII. De praeceptis. Omnia superiora praecepta et quaecumque in hac scripta sunt regula, in voluntate et proposito erunt (magistri) (Br 65, 16). In nomine Patris et Filii et Spiritus sancti. Amen.
LXXII. Despre legi.
Toate legile de mai sus şi toate regulile scrise au fost întocmite după voia şi prin voinţa Maestrului. În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.