Există un sentiment incredibil de pace interioară și spiritualitate când ascultați această muzică incredibilă. Veți observa că nu se utilizează microfoane sau orice alt tip de îmbunătățire a sunetului, ci doar acustica naturală a bisericii
Limba aramaică este o limbă semitică, răspândită în special în antichitate în Siria, Palestina și Mesopotamia și a cărei scriere este ancestrală pentru alfabetele utilizate mai târziu de limba ebraică, limba siriacă și pentru alfabetele arabice (sirian, urdu, ș.a.). Un mic număr de texte biblice - capitole din cărțile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) și Daniel (2:4 – 7:28), un verset din cartea lui Ieremia (10:11) și un cuvânt din Geneză (31:47) sunt scrise în aramaică și nu în vechea ebraică, de asemenea Gemara- o mare parte din Talmud sau Tora orală -, o mare parte din cărțile Cabalei, un număr de rugăciuni și imnuri liturgice din religia iudaică. Aramaica se înrudește cu ebraica așa cum spaniola se aseamănă cu portugheza. Diferențele dintre aramaică și ebraică sunt mai mari decât acelea dintre dialecte; de aceea cele două sunt privite ca două limbi distincte.
Locul de baștină al aramaicii a fost Mesopotamia, în ebraică Aram Naharayim, adică „Aram dintre fluvii”. Triburile de aramei numite caldei au locuit fie la sud de Babilon, în jurul orașului Ur, fie in Mesopotamia Superioară între râul Chebar (Khabur) și marea cotitură a Eufratului care are zona Haran în centru. Deoarece Avram, Isac și Iacov erau originari din Aram Naharayim și poate și din cauza legăturilor lor cu orașul Haran, Moise spune că Iacov a fost "arameu" (Deuteronom 26:5). De acolo din Mesopotamia de nord aramaica s-a răspândit către sud, pe teritoriul întregii Sirii de azi.
Evreii antici cunoșteau regatele siriene „Aram Tzova” cu capitala la Alep (Halpa) și „Aram Damesek” cu capitala la Damasc, și s-au războit cu ele. Fiind limba cuceritorilor caldeeni neo-babilonieni din secolul al VI î.Hr., aramaica a fost o limbă semitică de relativ mare răspândire, devenind lingua franca și limba oficială mai întâi a imperiului neo-babilonian și apoi și a Imperiului Persan.
În zilele noastre, formele moderne ale limbii aramaice numite neo-aramaice mai sunt vorbite în viața de zi cu zi în mici comunități arabe și "asiriene" creștine (în Siria - de pildă în satul Ma'aloulah -, în Liban, Irak, S.U.A sau Cipru), precum și a unui mic număr de comunități evreiești din Orientul Mijlociu (în rândurile evreilor kurzi emigrați în Israel).
Aramaica are de asemenea o mai largă răspândire ca limbă liturgică în biserici din Orientul Apropiat - în bisericile creștine maronită și iacobită, sub forma sa antică, precum și în iudaism, alături de ebraică, în toate comunitățile evreiești din lume, mai cu seamă cele ortodoxe, ca limbă a Talmudului, a Kabalei, si a unei părți a rugăciunilor și imnurilor liturgice mozaice.
Comments